Catedrala Moților din Huedin, unde funcționează Parohiile Huedin I și III, păstorite de preoții Morcan Ioan și Lupuțan Dan, a îmbrăcat duminică, 7 aprilie 2019, haine de sărbătoare. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei al Clujului, și prin mijlocirea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Benedict Vesa – secretar eparhial, un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, a fost adus și depus definitiv, spre închinare, în Catedrala Moților din Huedin, care poartă hramul Sfântului Nicolae. Sfintele moaște au fost aduse de la Mănăstirea Praglia, din Italia.

De la ora 9:30 sfintele moaște au fost întâmpinate de un sobor de preoți, în frunte cu protopopul de Huedin, părintele Dan Lupuțan, în sunete de clopote și tulnice, după care a avut loc o procesiune în jurul bisericii, care s-a încheiat cu sfințirea raclei și a baldachinului unde au fost depuse sfintele moaște. Baldachinul a fost confecționat din lemn de stejar, sculpat de meșterul popular Gavril Brișan, iar icoana a fost pictată pe sticlă, în stil tradițional, de pictorul iconar Mirela Lupuțan.

Părintele Arhimandrit Benedict Vesa i-a dăruit părintelui protopop Dan Lupuțan, actul de autenticitate al sfintelor moaște.

Ca rasplată pentru prețiosul dar oferit Catedralei Moților din Huedin, părintele protopop i-a oferit Preacuviosului Părinte Benedict Vesa, un tulnic, instrumentul arhaic al Țării Moților.

Părintele Benedict Vesa a vizitat și noua Capelă școlară, cu hramul Sfântul Benedict de Nursia – ocrotitorul tinerilor studioși, din cadrul Liceului Teoretic Octavian Goga, din Huedin, titrează Radio Renașterea.

Catedrala Moților din Huedin, cu hramurile Sfântul Ierarh Nicolae și Înălțarea Domnului, a fost ctitorită de protopopul martir al Huedinului, părintele Aurel Munteanu. Lucrările de edificare au început în data de 20 septembrie 1931 iar sfințirea a avut loc în 14 octombrie 1934, fiind oficiată de Preasfinția Sa Nicolae Ivan al Clujului și de Preasfinția Sa Ioan Stoia – episcopul armatei. Anul acesta se împlinesc 85 de ani de la evenimentul sfințirii.

NapocaNews