Incendiul de la catedrala Notre Dame din paris a zguduit lumea şi Europa. Pentru români avea şi o valoare simbol. Nu cred că a existat un turist român, care a vizitat Parisul să nu treacă pe la catedrala veche de 850 de ani. În copilărie toţi am citit romanul „Cei trei muşchetari” de Al. Dumas, care avea numeroase scene de acţiune în preajma catdralei catolice, o sinteză arhitecturală romano-gotică. Incendiul de la Notre Dame pare un semn al prăbuşirii religioase a Franţei? Nu se ştie dacă incendiul a fost provocat de sistemul de încălzire cum spun autorităţile sau de o mână criminală. Cei drept un asemenea incendiu de proporţii în Săptămâna Patimilor pentru catolici are o valoare simbolică, indiferent dacă a fost accidental sau criminal. Incendiul a izbucnit la ora 18:50 (19:50 – ora României), primele informaţii sugerează că acesta a izbucnit la o sursă a sistemului de încălzire al Catedralei Notre-Dame. Turla principala si acoperisul s-au prăbuşit.400 de pompieri aflaţi la faţa locului au încercat să stingă incendiul. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat organizarea unei strângeri de fonduri pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame, ca să-şi repare imaginea şifonată de protestul „vestelor galbene”. „Ceea ce s-a întâmplat în această seară la Paris, la Catedrala Notre-Dame, este o tragedie oribilă. Cel mai rău scenariu a fost evitat, chiar dacă bătălia nu a fost câştigată încă, iar următoarele ore vor fi dificile”, a declarat Macron. Preşedintele francez a mai adăugat că „începând de mâine” va lansa o strângere de fonduri la nivel internaţional cu scopul de a restaura clădirea. „Vom reconstrui Notre-Dame pentru că asta aşteaptă poporul francez de la noi”, a adăugat Macron. Comandantul Brigăzii de Pompieri a Parisului, Jean-Claude Gallet, a declarat că pompierii au reuşit să salveze în întregime structura edificiului, potrivit site-ului Thelocal.fr. „Putem considera că structura Notre-Dame este salvată şi păstrată în întregime„, a afirmat generalul Jean-Claude Gallet. El a mai adăugat, potrivit Associated Press, că două treimi din acoperişul clădirii au fost distruse, iar un pompier a fost rănit în timpul intervenţiilor. Oficialul a anunţat că operaţiunile de stingere a incendiului vor continua în cursul nopţii.

Parizienii au ieşit pe străzi şi au început să se roage, fapt ce arată că într-o lume secularizată, atee şi islamizată, francezii au înţeles valoarea de simbol creştin al catedralei. Oamenii aflați în apropiere, pe Ile de la Cite, au privit consternați la flăcările care distrugeau simbolul orașului şi Europei. Au început să plângă și să cânte în fața catedralei cuprinse de flăcări. Catedrala Notre-Dame este considerată un simbol al orașului, al creștinismului și al culturii europene. Oamenii s-au pus în genunchi și s-au rugat, în timp ce catedrala era distrusă de flăcări. Figurile lor trădau durerea și consternarea. Într-un superb gest de solidaritate în fața dezastrului și al durerii, oamenii prezenți au început să cânte cântece religioase. Dar cel mai emoţionant a reacţionat un episcop român. Episcopul Huşilor, Ignatie, a declarat luni, că este solidar cu poporul francez, care trece printr-un moment foarte greu, suferind o mare pierdere în urma incendiului izbucnit la Catedrala Notre-Dame din Paris. „Orice naţiune are un simbol. Când arde simbolul, totul se ruinează. Ca unul care a trăit în Paris, sunt solidar cu poporul francez, care iubeşte frumos şi nefandosit un simbol. Vive la France!”, a spus Ignatie. Acest incendiu a unit conştiinţa creştină europeană şi mondială. Incendierea catedralei Notre Deme într-o lume tot mai secularizată, atee şi islamistă a catalizat pe creştinii lumii spre lacrimi şi rugăciune. Deşi la Paris trăiesc foarte mulţi musulmani, în locul catedralei fanion a Franţei nu se poate ridica o moscheia, cum doresc islamiştii sau un mall cum vor anarhiştii neo-marxişti francezi.

Până la urmă acest incendiu, poate nu întâmplător în faţa veşniciei din Săptămâna Patimilor, a revelat francezilor şi europenilor nevoie de unitate şi acţiune creştină în Europa de astăzi tot mai prăbuşită moral. Conştiinţa religioasă franceză şi europeană a reacţionat imediat, arătând lumii întregi că Europa nu este a seculariştilor Macron, Juncker, Timmermans sau Cohn Bendit, ci a celor cetăţeni UE care au o conştiinţă comună de solidaritate întru Hristos, pe fundamentele căreia s-a născut civilizaţia iudeo-creştină şi greco-romană de azi. Europa se reconstruieşte odată cu catedrala creştină Notre Dame din Paris. Viitorul e acelor care iubesc cultura, democraţia şi civilizaţia, nu a iconoclaştilor anarhişti sau islamişti care visează la prăbuşirea unui simbol european creştin în flăcările întunericului.Incendiul de la Notre Dame poate însemna, paradoxal, renaşterea unităţii europene pe adevăratele valori iudeo-creştine.

Ionuţ Ţene