Liliacul a înflorit zilele ofilite
Volga amintirilor curge stepa năvalnică spre uitarea mlaştinei
norul s-a dezbrăcat de obrazul albastru
mestecenii numără anii din pădurea melancoliei

Da, mălinul nu mai are culoarea de altădată
genunchiul dorinței tremură tot mai ușor
zilele sunt lungi și nopțile dureros de scurte

Aripile zborului înalţă singurătatea cerului
plumbuit cu flori de liliac

Într-o zi vine liniștea îmbrăcată în culoarea lacrimei
la masa tăcerii
unde parfumul mălinilor îmbracă iubirea trecută
într-o frumoasă întrebare despre mirare

Ionuţ Ţene