Armata Română a refuzat să gireze batjocorirea lui Mihai Viteazul la Oradea după ce statuia voievodului unificator a fost aruncată într-un depozit. Ministerul Apărării Naționale a refuzat să trimită soldați pentru a participa la ceremoniile de dezvelire a statuii Regelui Ferdinand din Piața Unirii.

Viceprimarul Florin Birta acuză faptul că în spatele deciziei stau interese politice. Acesta spune că Ministrul Leș, reprezentant al PSD, a vrut să se răzbune pe primarul Oradei, care este de la PNL.

Pe de altă parte, militarii în rezervă din Oradea și mai târziu, din întreaga țară, au acuzat conducerea Primăriei Oradea pentru că a dat jos statuia lui Mihai Viteazul din Piața Unirii, pe care au finanțat-o. Într-o scrisoare adresată MApN, Sindicatul Cadrelor Militare avertiza că atât militarii activi cât și cei în rezervă din Oradea „sunt în pragul revoltei, datorită insultei aduse armatei de primarul Ilie Bolojan și viceprimarul Florin Birta prin demolarea ilegală a monumentului lui Mihai Viteazul din centrul orașului”.

În textul de pe 16 mai, SCMD făcea apel ca Ministrul Leș să interzică militarilor activi să participe la „circul antinațional programat la Oradea pe data de 23 mai”.

La rândul său, primarul Ilie Bolojan s-a arătat foarte afectat de absența Armatei de la evenimente.

În schimb, pe ultima sută de metri, Primăria a fost anunţată că militarii nu vor mai veni. „Azi dimineaţă am aflat că nu mai vine fanfara (n.r. – a Şcolii „Avram Iancu), după aceea că nici garnizoarna (n.r. – militarii Centrului 54 Comunicaţii Oradea). După aceea am aflat că li s-a permis să vină, apoi că iar nu mai vin. Au comunicat că nu mai pot să vină, că vor fi angrenaţi în alte festivităţi”, a precizat viceprimarul la solicitarea BIHOREANULUI.

Întrebat concret pe cine bănuieşte ca a luat decizia de boicotare a evenimentelor de la Oradea, Florin Birta a spus: „În afară de ministrul Apărării, cine poate să dea ordine să nu se părăsească garnizoana? Să nu uităm că, totuşi, ministrul Apărării (n.r. – Gabriel Leş) este PSD-ist”.

Merită precizat că nu doar Garnizoana Oradea boicotează evenimentul, ci şi militarii Brigăzii 81 din Bistriţa, care trebuiau să susţină două recitaluri cu muzică militară, dar au anunţat şi ei pe ultima sută de metri că nu vor mai ajunge la Oradea.

NapocaNews