Duminică, 12 mai, începând cu ora 11.00 şi până la 16.30, peste 100 de câini din cele mai diverse rase se vor prezenta spectatorilor, în parcarea Hipermarketului Cora Cluj.

Publicul va putea urmări câinii de serviciu ai Jandarmeriei și Poliției simulând acţiuni de intervenţie, câini de salvare în acţiuni de căutare, demonstraţii de disciplină, pază şi apărare, discdogging, agility, o extraordinară paradă a raselor, activități speciale pentru copii și nu în ultimul rând o inedită paradă a câinilor fără stăpân.

În plus, vizitatorii Hiperparadei vor avea ocazia să îi cunoască pe protagoniştii demonstraţiilor la standurile amenajate în cadrul evenimentului.

Bruno Icobeț, câştigător al show-ului Românii au talent, îi va încanta cu demonstraţii extraordinare de discdogging, sportul pe care doreşte să îl promoveze alături de căţeii săi.

Reprezentanţii şcolilor de dresaj clujene Dogmaster, Asociația Oameni și Câini și PetJoy din Cluj vor face demonstraţii de disciplină, pază, apărare, agility, vor invita copiii la activități special pregătite pentru ei şi vor da sfaturi şi informaţii despre dresajul canin şi programele de dresaj pe care le desfăşoară pentru clujeni.

Asociaţia Chinologică Napoca a Judeţului Cluj va fi şi ea reprezentată de peste douăzeci de crescători clujeni care vor încânta vizitatorii cu extraordinare parade ale raselor, aceştia având ocazia de a afla, direct de la crescători, care sunt particularităţile fiecărei rase, ce înseamnă un câine de calitate şi de unde poate fi acesta achiziţionat.

Asociația Arca lui Noe va prezenta o inedită paradă a câinilor fără stăpân și va sta la dispoziția vizitatorilor cu informații despre posibilitatea protejării animalelor și procedurile de adopție a cățeilor fără stăpân.

Intrarea este liberă.