Ședința lunară din data de 8 mai 2019 a Cemaclului literar”Radu Stanca”,patronat de Liga Scriitorilor Români, din cadrul Centrului multifunctional de servicii integrate pentru vârstnici nr.2,Cluj-Napoca (coordonator dna Ligia Bocșe), a fost condusă de Al.Florin Țene, președintele și fondatorul cenaclului. Ședința fiind dedicată celor trei manifestări care au marcat istoria țării noastre și a Europei: independența României după războiul de independență din anul 1877, sfârțitul celui de-al doilea Război Mondial și Ziua Europei.

Despre cele trei evenimente au vorbit:scriitorul Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor Români, prof.Vasile Sfârlea și Angela Besoiu.

În cadrul rubricii tradiționale “Memoria clipei “, prof.Vasile Sfârlea a vorbit despre medicul Ana Aslan și Institutul de Geriatrie din București.

Al.Florin Țene a prezentat, în final, cartea de poezie a lui Nicolae Șoptirean, intitulată “La ceas aniversar “.

În cadrul discuțiilor au vorbit:Titina Nica Țene, Nicolae Șoptirean, Vasile Sfârlea, Ligia Bocșe și Angela Besoiu.

La ședință a participat, în cadrul schimburilor de experiență, coordonatoarea Centrului multifuncțional din cartierul Mărăștia Marcela Dana Nicoară.

Viitoarea ședință va avea loc miercuri, 12 iunie, orele 11.În cadrul ședinței își va lansa volumul de versuri Nicolae Șoptirean.

Victor Roșianu