Sunt mereu provocat de un ziarist roman, care imi scrie ca este nefericit in lumea in care traieste. El evoca nostalgic lumea care a fost, cu argumente zdrobitoare fata de epoca actuala in care se zbate sa supravietuiasca. Sigur, nu este o solutie sa plece de acolo, niciodata nu am dat acest sfat, dimpotriva, am spus ca locul ideal al romanilor este in Romania, ca departe de ea, mai devreme sau mai tarziu, se vor pierde.

Multi dintre intelectualii in varsta sunt nemultumiti de ceea ce vad si traiesc. Mi-aduc aminte de filosoful Florin Constantiniu, care marturisea ca se roaga la Dumnezeu sa-l ia cat mai repede la El, sa nu mai fie martor la ceea ce se intampla acum in tara noastra. L-a luat. Poate e mai fericit acolo unde e. Da, dar ca duh. Nu ca OM.

Ca oameni nu avem decat o existenta. Aceasta pe care o traim. Si eu sunt nemultumit de lumea in care traiesc. Sigur, este o lume stramba. Si ma chinui sa ma stramb dupa ea, dupa sfatul lui Gopo. Am trait si in comunism, si in neocomunism (anarhie), si intr-un capitalism democratic (epoca Obama), si acum in imperialism (epoca Trump). Nici una dintre aceste forme de existenta nu este dreapta. Dar fiecare dintre ele este, asa ni s-a spus, cea mai buna dintre lumile posibile.

Nu mai vorbesc de faptul ca eu, ca scriitor, nu am dreptul de la natura sa ignor sau sa sfidez o realitate in care traiesc si altii – si alte generatii –, si in care poate se simt bine. E lumea lor. E dreptul lor. Constantiniu era nefericit intr-o lume in care altii se simt fericiti. Nu discut calitatea lor, faptul ca un om nefericit intr-o lume normala este mai bun decat un om fericit intr-o lume ticaloasa.

Desigur, nu pot sa compar Bucurestiul cu New York-ul sub nici un chip. Aici este o revarsare de bogatie. E alta planeta. Fata de Bucuresti, New York-ul este “o aventura in paradis”, asa cum am subintitulat o carte pe care i-am dedicat-o.

Insa viata mea este observatia. Si am observat ca sunt multi oameni care se simt mai bine la Bucuresti decat la New York. Eu nu am dreptul sa-i ignor sau sa-i sfidez. Nici sa fac ierarhii inutile, nu mai vorbesc de criterii, de calitatea oamenilor, de pretentiile pe care le ai de la viata, de cultura si ideal, de ceea ce inseamna sectetul civilizatiei, care este Munca. De dimineata pana seara, americanii muncesc pe ruptelea. Zi de zi, cu rare zile de sarbatoare. E punctul unde ne asemanam. Munca este singura cale care ucide pacatele, care iti da satisfactii imediate si de durata, caci rodeste in om si-l face sa se simta ca un pom al vietii.

America a generat un sistem care functioneaza al dracului de bine, dupa niste legi pe care romanii nici nu le viseaza, si nici nu cred ca se vor aplica vreodata pe pamantul romanesc! Romania nu mai este tara cu-minte si curata, cum era odata, este alterata, de nerecunoscut, nici in car, nici in caruta. Drepturile si libertatile obtinute dupa ’89, nu au acoperire in fapte. Nu a aparut nici un capitalist autentic, ci numai profitori. Tara este departe de piatra de temelie a americanizarii, mai bine s-ar intoarce la socialism, ar avea ca tinta Suedia sau alte tari occidentale, fiindca Romania, in momentele ei benefice, a fost o tara bine occidentalizata. Sistemul American s-a format in 300 de ani, iar la noi sunt conducatori de paie care se compara cu senatorii americani, dar nu exista nici un partid in stare sa conduca tara. Guvernantii, niste amatori. Nu se poate conduce o tara cu ministri de paie. Cu plicul. Ei trebuie sa invete sa guverneze. Romania este neguvernabila din cauza amatorilor care o conduc. Prosti politicieni mai avem! Mediocritatile care au incalecat tara, au gasit un teren fertil in masa pe care o manevreaza. Un ales ar trebui sa dovedeasca faptul ca este invatat, ca a urmat o scoala politica. Altfel votul, minunea libertatii, este steril. Mediocritatile vor alege tot mediocritati. Poate pe 26 mai sa apara dintr-odata o populatie educata?

Profesiunea mea de credinta consta din a scrie numai despre ceea ce traiesc nemijlocit. Sunt precum cainele care il iubeste si pe negru, si pe galben, ca si pe alb, asa iubesc toti oamenii, indiferent de culoarea pielii. Nu am prejudecati. Cred ca Romania isi va gasi calea, va renaste. Am o fire optimista, de invingator, si nu m-au doborat pacatele pe care le-am intalnit pretutindeni, in cele patru forme de existenta in care am trait. La Event 66, cand am sarbatorit 66 de ani de viata, Geo Saizescu a scris in revista sa “Harababura” un articol formidabil, dovedind ca ma cunoste bine. La un moment dat, el scrie: „Oare care să fie secretul permanentei stări feerice a lui Grid Modorcea? Sănătatea, credința și iubirea. Ce arme fantastice!”

Multe elemente de self-portret le puteti gasi si in prefata la volumul de poezii Sanctuar. Nu stiu cat ma va mai tine starea feerica, dar am observat ca fericirea este ceva relativ. Ca si binele. Dupa cum nu exista sfaturi batute in cuie de urmat. Nu exista o reteta a succesului atotfacatoare de minuni. Dar oriunde as fi, am gasit Solutia sa nu fiu disperat sau nefericit. Si in Bucuresti ma simt bine, fiindca am gasit o cale de a fi si acolo fericit.

Ca scriitor, eu am avut o sansa, o mare revelatie, si le-am oferit oamenilor nefericiti, aflati in dilema, o solutie, Solutia descoperita de mine in toate utopiile care s-au creat de-a lungul timpului: Inocenta, care m-a condus la crearea unei Cetati a Inocentei. Seria de carti in care definesc si conturez acest concept se afla pe piata romaneasca: Inocentopia, Spiritul Critic, Armaghedon revelat, Sanctuar si Civitas Innocentiae.

Cei care mi-au citit aceste carti, sau doar unele dintre ele, si s-au umplut de spiritul lor, mi-au marturisit ca se simt mult mai bine, eliberati de pacate si fericiti ca au invatat sa traiasca in viitor, intr-o realitate noua, purificata. Poate nu este o lume perfecta, dar e mai buna decat cea in care traim. Ii indemn pe cei nefericiti, nemultumiti sau inca nerealizati, sa apeleze la aceasta solutie, pe care eu o vad posibila ca implinire practica. Si poate ca si ei vor deveni co-partasi sau co-fondatori ai acestei lumi a Omului, cea mai buna dintre lumile posibile, o lume total umanizata, fara iluzii desarte.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York