„Ar trebui să vedem cam cu ce partide ținem. Pentru că de obicei ținem partea lui Iuda așa, dintr-o unitate de duh”.
Ne poate spune emitentul acestor idei, care este preot, cu ce partide ar trebui să ținem ca să fim bisericește corecți și să nu fim iude?
Cu USR-PLUS, cu PNL-ul, cu UDMR-ul, cu PSD-ul? Sau cu SRI-ul, ca să fim imparțiali sau chiar apropiați Domnului?

Altă declarație hazardată a aceluiași preot este: „Mântuitorul nu s-ar fi plâns, de exemplu, că i s-a făcut dosar politic. Și-ar fi asumat până la capăt. Ca om al lui Dumnezeu nu te poți apăra, trebuie să vezi unde ai greșit, să înveți și mergi mai departe”.

Când ai un caz ca al lui Iulius Filip, ținut în detenție politică la Aiud de un procuror care ajunge procuror general la aproape trei decenii de la o revoltă anticomunistă, când ai cazuri de foști miniștri, ca Dan Radu Rușanu, care a făcut pușcărie nevinovat, un președinte al Senatului ca Tăriceanu, urmărit și ascultat clipă de clipă vreme de 7 ani, sau un judecător al CCR ca Toni Greblă aruncat în arest, căruia i s-a înscenat un proces ridicol de către șefa DNA Kovesi Codruța împreună cu Maior și Coldea, uneltele globalismului, numai pentru că s-a opus legilor Big Brother; când la Ploiești, Oradea șamd DNA-ul a lucrat dosare falsificate doar pentru ca „industria anticorupției” să fie folosită în vendete politice comandate de cele mai multe ori din afara țării, să pui peste aceste abuzuri sinistre Epitaful – pe care-l instrumentalizezi politic – este absolut revoltător.

Înseamnă să exonerezi toți călăii și să ceri penitența victimelor, pentru că toate fac parte dintr-un plan al mântuirii, iar nedreptatea face parte din această ecuație „divină”.

Personal cred că orice ideologizare a Patimilor Mântuitorului, introducerea partizanatului politic în procesul Mântuirii neamului omenesc este de neîngăduit. Mai ales când nu avem un preot de țară care e fan #rezist și face o declarație umorală la un parastas, după câteva pahare de vin, ci unul cu o enormă audiență, care face declarația la un trust media cunoscut ca afiliat serviciilor.

Până la urmă, Koveși va fi susținută de drept credincioși ca o muceniță care a băgat oameni nevinovați la pușcărie ca să-i mântuiască.

În regimul impus de globaliști aici, Iuda va fi rapid reevaluat.

 

Iulian Capsali