Cad cercuri pe trotuarele memoriei
în orașul care înflorește picături de ploaie
și flori de liliac
Cerul e întrebarea unui plâns năvalnic
Viața pare o Arcă a lui Noe
doar cârma pierde mirarea pe bulevarde

Vine o ploaie grea de la Cluj
ca o femeie însărcinată cu vise de fecioară

Noaptea și furtuna nu vor opri să fulgere.

Orașul este o corabie pierdută în oceanul rumorii
Și morții s-au trezit în piața mare bolnavi de reumatism
Și calul de bronz trece prin peretele umed al clipei
E ploaia care cotropește izvorul iubirii
înfierbântată de aisbergul ce acoperă soarele și luna

Someșul e șarpe de apă care mușcă din bătrânul burg

ochii tăi de femeie, de drăgaică nebună
aleargă unei himere cu scafandrii ce caută o străveche atlantidă

Clujenii sunt stropii de apă ce se întorc plângând spre fântâni

Ionuț Țene