Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, că Washingtonul nu va tolera intervenţia Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2020, relatează Reuters.

Pompeo a declarat la Soci că a fost destul de clar când i-a explicat lui Lavrov să nu se mai repete scenariul de la alegerile din 2016 când Washingtonul a acuzat Moscova că a intervenit în procesul electoral american.

Rusia a negat acuzaţiile de implicare în campania electorală din 2016.

Pompeo a declarat că i-a transmis Moscovei să elibereze navigatorii ucraineni reţinuţi după conflictul de anul trecut în care Rusia a acuzat faptul că două nave militare ucrainene ar fi pătruns ilegal în apele teritoriale ruseşi să colaboreze cu noul preşedinte al Ucrainei pentru a restabili pacea în estul ţării.

Pompeo a mai declarat că este timpul ca liderul venezuelean Nicolas Maduro, un aliat al Rusiei, ar trebui să îşi dea demisia.

Lavrov a declarat la rândul său că viitorul Venezuelei ar trebui să fie decis de poporul acestei ţări şi a catalogat presiunile SUA asupra regimului de la Caracas ca fiind nedemocratice.

NapocaNews