Am zis, după ce am plecat de acolo şi eram în trenul Q: Fellini n-a văzut sfârşitul lumii. Dar l-am văzut eu. Arată ca Mermaid Parade, o celebră paradă anuală, datând din anul 1983 şi care a căpătat azi o amploare neobişnuită, fiind identificată cu mişcarea lesby si gay, fiindca pe un banner din fruntea coloanei era scris “Parade Lesby and Gay Pride”. O parada a mandriei! Mandria de a fi homo! Este acest epitaph potrivit pentru sfarsitul lumii?

Pe 22 iunie, in cea mai frumoasa zi de pana acum a verii, cu un cer total senin, dupa o saptamana de ploaie neintrerupta, a avut loc la Coney Island, pe malul oceanului, acest eveniment pregatit si anuntat din timp, pe toate canalele media.

Ziua fiind perfecta, eu am fost la plaja. La mal apa era calda si am putut inota. Dimineata a fost divina si se anunta o zi de vis. Dar pe la pranz, cand soarele a inceput sa arda – si aici soarele nu se joaca, chiar arde pielea –, m-am retras pe dig, la un un adapost/umbrar. Insa am vazut acolo agitatie. Politie multa, cu caini si armamentul din dotare, iar de-a lungul digului, pe podeaua promenadei, care tine cativa kilometri, cat toata plaja de la Coney Island, politistii instalau un baraj, care despartea platforma de lemn a digului in trei. Pe culoarul din mijloc urma sa treaca Parada. Incepea pe undeva, pe la intrarea in celebrul parc de distractii, ocolea tot parcul si intra pe culoarul de pe digul promenadei. M-am deplasat pe tot traseul, sa nu pierd nici un moment important.

Si am vazut ceva de necrezut. O gigantica parada lesby si gay, care a tinut circa 4 ore, parada pusa sub semnul sirenelor, care defilau cu drapelul curcubeului. Acest drapel era pus peste tot si mii de participanti fluturau din el. Mermaid insemana sirenă si ii era alaturat cuvantul Pride = mândrie. Simbolurile principale erau costumul de sirena si tridentul. Traditia paradei a impus doua personaje: King Neptune si Queen Mermaid, care in acest an au fost intruchipate de Arlo Guthrie si Nora Guthrie, amandoi cantareti si campozitori, copiii lui Woody Guthrie, un cunoscut musician.

Nici in filme nu vezi asemenea costume si machiaje, desi multe personaje imitau eroii din filme, in special din Star Wars. Dar imaginatia participantilor intrecea fictiunea, fiindca ei gaseau mereu solutii nebanuite, precum grupul femeilor dezlantuite sau al pestilor rai, condusi de Fish Devil / Pestele diavol. Parada era dominata de grupuri, care cantau si dansau, dar participau si persoane independente, precum perechi de lesby sau gay. Doi barbati care se tineau de mana, au avut ideea sa apara total nemachiati si necostumati, ca doi oameni de pe strada, ori tocmai tinuta asta normala contrasta cu intregul si ii facea deosebiti. In esenta, parada a vrut sa demonstreze cat suntem de diferiti si ca e loc pe scandura ei pentru toata lumea.

Se perindau care alegorice intesate de tot felul de regi, regine, printi si printese, tot felul de travestiti si substituiti din panoplia LGBT, concurand muzeele homo, dar si arta porno din galerii. Totul insa foarte rafinat, fara sa cada in vulgaritati, desi acest aspect era greu de acoperit, cu tot efortul comic al participantilor. De altfel, caracteristica principala a acestor deghizamente era umorul. Erau personaje, grupuri sau individualitati care, prin felul cum doreau sa iasa in evidenta, starneau rasul. Am asistat astfel la o ingenioasa comedie, o mare bufonada, un gigantic carnaval.

Categoric, o atmosfera felliniana, un limbaj americanizat, adus la zi, din Satyricon. O atmosfera de commedia dell’arte la puterea lesby si gay, o dezlantuire de senzatii tari, pe ritmul batut de mii de tobe si sustinut de tot atatea instrumente de suflat. E greu sa faci fata omului deghizat si dezlantuit. Fiecare grupare lesby sau gay era insotita de cate o orchestra sau o formatie muzicala, desigur, si ele in costume de parada. Exact ca in obisnuitele Parade Day de pe Fifth Avenue, parade dedicate unor tari.

Insa aici erau amestecate toate natiile, toate culorile, diversitate care se unea sub aripa curcubeului, coloritul fiind foarte spectaculos. Totul depasea imaginatia, fiindca elemental devinitoriu era excentrismul. E greu sa realizezi asa ceva, un spectacol al excentrismului, in mii de versiuni. Fiecare cauta sa epateze, sa exagereze la extrem. Evident, natura artei este exagerarea, dar nu cu orice pret. Aici, dimpotriva, nu era cautata decat nebunia, nefirescul, trasnaia, ceva ce nu s-a mai vazut (ce n-a vazut Parisul, zicem noi).

Si Fellini ar fi admirat imaginatia omului, care si-a pierdut masura, care nu are nici o limita in ceea ce priveste sexualitatea. Am aratat nu o data cum se manifesta ea la Muzeul sexului, dar acolo e pe baza de film, in special. Aici e live, totul este trait aievea, fara complexe, fara scrupule, fara prejudecati, ci cu mandrie! Dezmat este putin zis.

Nu m-am putut gandi decat la sarbatorile dionisiace, imi imaginam ca in antichitate asa puteau fi satiricoanele, pline de menade, satiri si prostituate. Normal, si vin, si muzica, si dans. La fel aici, cel putin spectatorii priveau cu sticlele sau paharele cu bautura in maini. Un delir, o stare de entousiasmos, asa cum descrie Mircea Eliade sarbatorile dionisiace. Starea de delir cuprindea toata multimea care se afla pe dig, pe tot traseul Paradei. Toata lumea se distra, se elibera. Se elibera de ce. De ce oare? De prostie!?

Invazia de lume se vedea mai ales in zona jocurilor. Toate aparatele si tiribombele erau ocupate. Sling Shot si Thunderbolt, cele mai trasnite mecanisme, functionau din plin. Nu era mecanism din parc sa nu functioneze cu motoarele pline. La fel restaurantele. Si pe fiecare alee, zeci de tonete care isi vindea produsele cu cozi interminabiule. Parca era sfarsitul lumii. Sigur, numai daca se anunta sfarsitul lumii, oamenii stau la cozi si cumpara tot din magazine. Asa era si aici. Zeci de masini cu inghetata, si toata lumea cumpara inghetata. Erau tarabe numai cu lobster sau cu shrimpi, toata lumnea manca lobster sau shrimpi. Se consuma orice, frigarui, picioare de caracatita, mustati de balena, gogosi, porumb fiert, tot ce pomenea si Nenea Iancu la Mosi, tot ce am vazut si noi la balci sau la circ.

– Toti americanii sunt astazi lesby sau gay, asta era lozinca.

Numai ca acolo nu erau numai americani, ba cred ca americanii veritabili stateau acasa sau la plaja, pe cand la parada era planeta, toate neamurile, toate amestecurile de natii, ba am intalnit si o fata din Chisinau, care vindea bere Ginger. Numai la o masa la care te asezai, auzeai tot atatea limbi cate personae erau acolo. Turnul Babel e o jucarie fata de babilonia de la Coney Island. Nu o data am privit cerul si oceanul. Si soarele si apa erau impasibile la ce se petrecea pe dig. Natura nu participa la astfel de evenimente.

Astfel de evenimente, unde se aduna sute de mii de oameni, iti creeaza o stare de panica, de sfarsit de lume, de parca te astepti ca din clipa in clipa sa se intample ceva rau. Altfel, cum se explica, dupa finis, invazia statiei de metrou si ocuparea trenurilor, spre toate directiile, de parca erau ultimele trenuri care te scoteau de acolo, din infern? De ce? Fiindca este nefireasca aceasta goana nebuna a omului pentru acest tip de distractie, unde toti tipa, zbiara, se agita, se dezlantuie in ritmul fanfarelor, este o continua alarma.

Am fost de zeci de ori la Coney Island, am participat si la un 4 iulie, Ziua Americii, mereu vezi omul eliberat, in starea de a se manifesta dezlantuit. Dar acum, aici, la Parada Sirenelor, totul intrece intruchiparea a ceea ce este normal si firesc. Totul este nebunesc. Un Peter Brook, cand a pus falusul in mijlocul scenei atunci cand a montat Visul unei nopti de vara, ni se parea excentric, dar daca ar vedea acest spectacol homo de la Coney Island, sigur s-ar intreba daca sistemul e controlat de cineva. Daca aceasta dependenta a omului de sexualitate nu este in interesul cuiva, nu este chiar o diversiune, un atentat la spirit, o caricatura, o jignire a omului, nu o mandrie a lui. Daca ceva din sistem nu functioneaza?, iti zici. E suficient ca o rotita sa se blocheze si tot lantul se rupe. Te gandesti la asa ceva intrucat totul aici este periculos. Jocurile din parcul de distractii sunt la limita nebuniei, a rezistentei. Daca nu ai fost la medic, nu trebuie sa te urci in Sling Shot, o prastie care te arunca in bolta cerului!

Iar Parada chiar te sperie, cu zeci de deghizamente, cu oameni care nu mai arata a oameni, care sunt buni intr-un muzeu de speriat copiii. O defulare psihedelica. E chiar o imagine de sfarsit de lume. Da, dar trebuie sa precizez ca lumea se duce, se termina, intr-o starea de delir, de entousiasmos. Lumea se bucura ca se termina. Apocalipsa nu arata numai ca un cataclism atomic, poarta si masca veseliei, a comediei, a circului. Te poti duce in iad si dansand.

Grid Modorcea
Corespondenta de la New York