Ortodoxia românească are o forţă de regenerare duhovnicească indiferent de vremuri şi prigoane. Marii duhovnici ai neamului nu au murit odată cu Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc sau Iustin Pârvu. Mănăstirile noastre sunt lavre de creaţie ale noilor generaţii de mari duhovnici. E adevărat nu mai sunt aşa de mulţi ca în vremurile de prigoană comunistă sau în perioada imediat post-decembristă, pentru că acum vrăjmaşul lucrează mult mai abil şi viclean sub luminile luciferice ale consumerismului materialist şi ateu, care orbeşte pe destui români. Un nume de ucenic întru mucenicie harismatică este părintele duhovnic Amfilohie Brânză. Fost pilot aprig pe avionale MIG 21 din cadrul Forţelor Aeriene Române, ca apoi să aleagă calea războiului nevăzut şi al perfecţionării spirituale prin ascuţirea sufletului spre mântuirea neamului omenesc şi românesc, părintele Amfilohie Brânză a devenit o voce clară şi distinctă a ortodoxiei româneşti, dincolo de ierarhii administrative bisericeşti trecătoare şi prea aplicate compromisului cu un stat care şi-a uitat menirea de a proteja poporul român de invazia destructurării morale şi demantelării economice la ordinul intereselor unor forţe ce nu ne doresc pacea şi prosperitatea. După ce şi-a întărit caracterul şi sufletul în faţa ispitelor la Muntele Athos, părintele Amfilohie a revenit în ţară devenind preot şi ucenic al lui Iustin Pârvu – duhovnicul neamului – la Mănăstirea Petru Vodă, între brazii voievodali din Carpaţii orientali. Trimis cu misiune de ctitor întru Hristos la Diaconeşti, părintele Amfilohie Brânză ridică de la firul ierbii o „dalbă mănăstire”, o lavră a ortodoxiei româneşti, neîntinată de compromisurile lumeşti ale adminsitraţiei. Aici se întemeiază o obşte de măicuţe care îl slăvesc pe Hristos cu suflete şi voci de îngeri. Pe modelul medieval al staniţei spirituale, Mănăstirea Diaconeşti devine o lavră de cultură. Se tipăresc cărţi ale Sfinţilor Închisorilor şi se pictează icoane ce păstrează nu numai tradiţia bizantină, dar şi harul voievodal al Moldovei neînfrânte şi libere de păcat. Aici se tipăresc manuscrisele mucenicului Ion Ianolide, un mărturisitor al credinţei ortodoxe din temniţele comuniste şi prieten-martor cu Sfântul Închisorilor, Valeriu Gafencu. La Diaconeşti, Sfinţii Închisorilor erau nu numai populari, ci şi slăviţi ca cei canonici de mulţimile venite în pelerinaj. La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Diaconeşti se aduna floarea patriotismului şi ortodoxiei româneşti, fapt ce a început să deranjeze unele cercuri clericale şi structuri ale statului român care luptă împotriva poporului român pe impozitele românilor? Vrăjmaşul viclean a reuşit să-l îndepărteze pe părintele Amfilohie Brânză de la Diaconeşti, eroul moral care a pus stavilă provocărilor lumeşti împotriva dreptei credinţe şi însemn eroic de hotar naţional pe Valea Uzului. Părintele Amfilohie Brânză, fostul duhovnic de la Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” Diaconeşti a decis să se retragă la un alt lăcaș de cult și să pună astfel capăt ”stării de tensiune și ispite” cu maica stareță Evloghia Chirvase. Unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici din Moldova și din țară, ucenic al părintelui Iustin Pârvu, părintele Amfilohie a oficiat de Rusalii prima slujbă la Schitului „Sihăstria Crucii” din comuna Solonț, un lăcaș de cult din inima pădurii, în munții Tazlăului. Micuța biserică s-a dovedit neîncăpătoate pentru cei aproximativ o mie de credincioși care au urcat la mănăstire să ia parte la prima slujbă oficiată de părintele Amfilohie, pe care îl consideră „Duhovnicul Neamului”. Îmbrăcați în tradiționalul port românesc, așa cum făceau și la Diaconești, credincioșii au făcut scut în jurul duhovnicului, pe care l-au asigurat că nu îl vor părăsi, în ciuda prigonirii de care a avut parte. Schitului „Sihăstria Crucii” a fost înființat în 2007 pe o istorică vatră sihăstrească. Credincioşii l-au urmat în satul Cucuieţi înfruntând depărtarea şi drumurile proaste pentru a fi alături de părintele Amfilohie Brânză, fapt care dovedeşte că „omul sfinţeşte locul”.

Întâmplarea sau pronia a făcut ca să-l cunosc personal pe părintele Amfilohie. Odată într-un pelerinaj la Diaconeşti, unde l-am întâlnit asaltat de dragostea a mii de pelerini ca să le dăruiască înţelepciune din izvorul credinţei sale harice şi altă dată în Spania la o conferinţă despre Sfinţii Închisorilor. Am fost cazaţi în acelaşi apartament la Escurial, reşedinţa de vară a regilor Spaniei, şi serile după vecernie am avut binecuvântarea să vorbesc şi să mă hrănesc spiritual la întâlnirea cu părintele. Om modest prin fire, dar aprig şi clarvăzător prin credinţă, Amfilohie Brânză mi-a deschis ochii privind multe neajunsuri ale căderii de credinţă în Occident. Am analizat împreună tablourile marilor pictori din muzeul regal şi am discutat despre cultul trupului în arta catolică, care pune în umbră ascuţirea sufletului, specifică ortodoxiei. În fiecare dimineaţă, la ora 4 îl auzeam pe părintele Amfilohie Brânză cum se ruga în cameră cu voce tare, tremurândă, şi sigur cu ochii în lacrimi. Aşa putere de rugăcine în taina singurătăţii nu am mai auzit/văzut la niciun preot cunoscut. În Spania, părintele Amfilohie a fost primit în comunităţile de români ca un mesager al izbăvirii de păcate spre mântuitoarea cale a Judecăţii de Apoi. Iubit de oameni, părintele Amfilohie Brânză este „noul duhovnic al neamului românesc”, indiferent că se află printre românii din Madrid sau acolo sus, la munte, în satul Cucuieţi, între brazii lui Ştefan şi peren în inimile românilor.

Ionuţ Ţene