Vreau să-ţi văd respiraţia albastră
Şi buzele privirii să le scald în cerul vorbelor

E toamnă târzie deja pe Bosfor
Şi promontoriu amintirii a-ngheţat prima brumă

Coapsa întrebării s-a întins pe uitare
Şi dragostea dezbrăcată de mirări
aleargă goală departe de întrebări

Iar degetele bărbatului încremenesc şoaptele
reci pe marmura sânului unei sculpturi de Michelangelo

Doar paşii aud trecerea grea a singurătăţii în iubire

Şi cuplurile depărtării sorb freamătul dulce
cum adolescenţa o îngheţată

Acum cred că ştii cine eşti!
Ochii spun că nu vei vedea niciodată dorinţa
Eşti ceaţa şi fumul ce-nalţă tămia cădelniţei la vecernii

Porţi o vină senină ca un câmp de lavandă

Ionuţ Ţene