Vreau să-ţi văd respiraţia albastră
Şi buzele privirii să le scald în cerul vorbelor
E toamnă târzie deja pe Bosfor
Şi promontoriu amintirii a-ngheţat prima brumă
Coapsa întrebării s-a întins pe uitare
Şi dragostea dezbrăcată de mirări
aleargă goală departe de întrebări
Iar degetele bărbatului încremenesc şoaptele
reci pe marmura sânului unei sculpturi de Michelangelo
Doar paşii aud trecerea grea a singurătăţii în iubire
Şi cuplurile depărtării sorb freamătul dulce
cum adolescenţa o îngheţată
Acum cred că ştii cine eşti!
Ochii spun că nu vei vedea niciodată dorinţa
Eşti ceaţa şi fumul ce-nalţă tămia cădelniţei la vecernii
Porţi o vină senină ca un câmp de lavandă
Ionuţ Ţene