Sfântul Voievod Ștefan cel Mare este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți și personalități istorice ale țării noastre.

Ștefan cel Mare a fost fiu al domnitorului Bogdan al II-lea și al doamnei Mariei Oltea. A fost uns domnitor al Moldovei de către Mitropolitul Teoctist în anul 1457. Domnia voievodului moldav a avut loc într-o perioadă foarte dificilă pentru țară.

Pericolul major extern era reprezentat de politica de expansiuneotomană. Întreaga Europă și creștinătate trăia sub această frică a invaziilor turcești. Ștefan a repurtat victorii răsunătoare împotriva turcilor. Smerit, a pus întotdeauna pe seama Bunului Dumnezeu victoriile sale. Citim în Cronica Țării Moldovei că, după victoria de la Podul Înalt, Ștefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu pâine și cu apă și în toată țara a dat de veste ca nimeni să nu se laude cu această izbândă, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu și numai Lui să i se aducă laudă”.

Sfântul Ștefan a ctitorit foarte multe biserici pe care nu doar le-a construit, ci le-a și dotat și împodobit cu cele de trebuință. Tradiția menționează 40 de ctitorii ștefaniene. Atestate documentar există 30.

Sfântul Ștefan a fost iubit de popor, iar ziua mutării sale la Domnul a marcat întreaga țară. Citim în Letopisețul lui Grigore Ureche„Iară pre Ștefan vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toți, ca după un părinte al său, că cunoștiia toți că s-au scăpatu de mult bine și de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicuSveti Ștefan vodă”.

O altă mărturie care arată faptul că Ștefan era considerat sfânt de către popor încă din cel de-al XVI-lea secol o avem de la arhidiaconul catolic polonez MaciejStaryjkowski, care, vizitând în 1575 Țara Moldovei, mărturisește despre Ștefan faptul că oamenii „din cauza nespusei sale vitejii îl socotesc ca sfânt”.

În cea de-a doua parte a domniei, Ștefan cel Mare s-a ocupat în chip deosebit de ctitorirea de biserici și mănăstiri, construind chiar și două în același an. Tradiția vorbește de un număr de 40 de lăcașuri sfinte, pentru 30 dintre acestea existând date certe de identificare. Pe lângă construcția în sine, toate aceste biserici au fost înzestrate cu odoarele și cărțile necesare slujbelor. Ne-au rămas până astăzi manuscrise de o rară frumusețe – Tetraevanghele, Mineie, Viețile Sfinților –, cădelnițe, ferecături de Evanghelie, broderii cu fir de aur și argint. Toate acestea i-au făcut pe cercetători să vorbească despre o „epocă ștefaniană”.

Această epocă, deopotrivă culturală și spirituală, a constituit perioada de maximă înflorire a Țării Moldovei și a rămas o moștenire neepuizată până astăzi. Ea a rodit nu numai în spațiul românesc, ci și în spațiile ortodoxe aflate sub stăpânire otomană ori în cele aflate în afirmare, precum Rusia. În mod deosebit trebuie amintite ajutoarele acordate mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, acest centru al vieții monahale ortodoxe. La mănăstirea Zografu, de pildă, Ștefan cel Mare este cinstit ca al doilea ctitor.

Jertfele sale materiale pentru zidirea și împodobirea locașurilor sfinte, deosebite pentru vremurile grele de atunci, sunt expresia văzută a dragostei pentru Dumnezeu și pentru casa Sa. Prin ele, chipul domnului capătă o nouă trăsătură: aceea de ctitor luminat, care face din zidirile sale rugăciuni înălțate cu smerenie către Dumnezeu.

În anul 1992 Biserica Ortodoxă Română a oficializat trecerea în rândul Sfinților a lui Ștefan cel Mare, stabilind ziua cinstirii sale pe 2 iulie.

Citim în Tomosul de canonizare hotărârea: Ca de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, Voievodul Ștefan cel Mare al Moldoveisă fie pomenit laolaltă cu bărbații cei cuvioși și Sfinți ai Bisericii, cinstindu-se cu slujbe și cântări de laudă în ziua de 2 iulie, fiind înscris în sinaxar, cărțile de cult și calendarul Bisericii noastre cu numele „DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT”.

NapocaNews