Cât de nesimțit, ipocrit, mârlan să ajungi a fi pentru a te rățoi public european într-un asemenea hal?!… Să azvârli cu străchinile pline de lăturile servilismului, pe care l-a acceptat și suportat pentru că așa a vrut ea, peste munca a zeci de oameni?… În capul acelor „funcționari și diplomați” care tocmai prin prezența și acțiunile lor au făcut ca această nefericită sinistră a unei țări încă nepăsătoare față de agramații care i s-au așezat pe gâtlej să nu devină din „proasta neamului”, neroada Balcanilor, ba a întregii Europe!… Pentru că, dacă a fost ceva ce a împiedicat politicienii europeni să nu o ironizeze pe măsura cuvenită felului ei de a fi, de a vorbi, de „a gândi”, dacă a existat dară o limită pentru toți acei europeni vremelnic „conduși” (pe mandat!) de o țoapă, acea barieră a fost cimentată tocmai din munca unor funcționari și diplomați. Dar individa este prea ipocrită pentru a recunoaște acest lucru. Și, mai ales, pentru a le fi mulțumit public funcționarilor și diplomaților români pentru faptul că tocmai grație lor nu s-a făcut și mai de râs în politichia europeană.

Pe „fond”, pare că s-a produs un „declic” în statusul duduii… Un status ce părea o veșnică stare de așteptare, de umilință și supușenie, dar niciodată de reacțiune… Pare că experiența politică europeană, dar și cea de guvernare „liberă de Dragnea”, nu că ar fi deșteptat-o, ar fi prea mult spus (și ar fi și grav ca nătângul să nu fi fost doar un nătâng, ar însemna că totul a fost un calambur cu șmecherași infiltrați și trași în perdelele politice pe post de proști), pare dară că un „ceva” a trezit-o și a trecut-o în staza a doua. Cea a impertinenței și obrăzniciei… Este însă caracteristica acelor răzătoare de carieră care acceptă statutul de „pupindosiți” pentru a putea roade acolo unde ușile nu li s-ar deschide niciodată pe seama cunoașterii, a experienței, a priceperii la ceva, a implicării.

De departe, duduia este o replică mult mai agitată, și parcă și mai grețoasă în privirile de sictir pe care le mijește către țară, a cetățeanului pușcăriaș Dragnea Liviu. Îl copiază, dar nu din vreo admirație de ucenic, pentru că duduia nu poate fi parte, ea ca ucenic, ălălalt ca „mentor”, unei asemenea relații (nu poate fi decât o jalnică manifestare de servilism pe lângă călcâie și dosuri, unde să se lingușească în așteptarea „evadării”), îl imită însă pentru a ajunge acolo unde i s-a „trasat”.

Iar faptele nu pot fi ignorate! A fost cea dintâi „creație”, și creatură în același timp, din neamul politic al PSD-ului care a aruncat cu noroi în cel ce i-a făcut posibilă prezența la nivelul politic actual. Ceilalți au lăsat-o în pace, poate chiar au crezut că atât o duce mintea, să fie nesimțită față de cel ce a ridicat-o, să scuipe mâna care a scos-o din anonimat, ori poate că nu le mai păsa…

Problema este că „Veorica” aia a lor nu se mai limitează a fi doar o „tăntică” de satiră politică… Nu mai este nici doar țața de Videle cu (prea!)puțul neadâncit al gândirii lui „oricare este”… Este avansată, ca impunere, a „ars” etapa fuduliei, cea care ar fi trebuit să dureze mult mai mult după ce a „evadat” (grație altora, electorat și judecători) din „celula” în care o ținea satrapul Dragnea, cel ce o strângea, s-a plâns singură, cu ușa, dar și cel ce a făcut-o doamnă (de pomană politică), trecând acum direct în zona ranchiunei.

A devenit și agresivă! Le dă peste nas acelora ce îi spun că lumea are alte nuanțe, că lucrurile se văd cu totul altfel, cel puțin din afara cercului ei politic, din afara țării, din afara maniei de care începe să sufere. (Mai grav, acum o face oficial, din capul treburilor în care s-a nimerit. Or, cine a „creat-o”, cine a gândit această butaforie tot mai grețoasă, înainte de a fi avut un scop personal, politic, economic, servit sau deservit pe indiferențe, aroganțe, frustrări și ranchiuni de servicii, a avut boală pe noi…).

În mod normal, acum, toți aceia de care practic și-a bătut joc această duduie ar trebui să se ridice… Din păcate, funcționarii din ministere, indiferent de cât au muncit, de cât s-au spetit, reușind să asigure reprezentarea României pe o linie surprinzător de bine marcată, nu o vor face… Pentru că locurile lor, serviciul lor, funcțiile și grija zilei de mâine primează… Iar ca funcționari sunt obișnuiți cu asemenea manifestări de calfe monstruoase, oricum au fost, cândva, dacă nu „în continuu”, jigniți, umiliți, de felurite specimene de șefi, de serviciu, de compartiment, de minister ori agenție, în general, de vreun șef politic, așa că vor înghiți mult mai ușor această impertinență…

Diplomații, însă, a căror posturi și funcții sunt în sine cu mult mai fragile și vremelnice, „rotative” politic, ar putea să-i dea replica acestei țoape. Înainte de a deveni și îngâmfată ca o „toartă” de ceașcă întârziată în timp… Europa a făcut-o! Diplomatic, pentru că sunt niște limite peste care nu poate trece oricât ar vrea să dea un semn de trezire acelora cărora încă nu le pasă, nu au timp sau nu mai au energia necesară pentru a se împotrivi.

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea