Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj și Domeniul Arcașilor Cluj, club de tir cu arcul legitimat din Cluj-Napoca, vă invită să vizionați concursul de tir cu arcul tradițional, care se va desfășura sâmbătă, 6 iulie 2019, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”.

Concursul face parte dintr-un circuit național de concursuri de tir cu arcul tradițional, Circuitul celor 7 Fortărețe – Cupa Ardealului, fiind a treia etapă dintr-un total de șapte. Acest tip de competiții este pentru prima dată organizat în România, având în vedere că tirul cu arcul este un hobby nou și emergent in țara noastră, spre deosebire de alte țări care au o tradiție mai îndelungată.

Regulile competiției, tipul de ținte și felul de notare al punctajelor sunt conform regulilor internaționale ale HDH-IAA, Hostorical 3Dimensoinal Hunting – International Archery Association. Probele acestor tipuri de competiții urmăresc să testeze și să rafineze calitățile de arcaș din puncte de vedere cât mai variate: există ținte concentrice unde scopul este atingerea centrului țintei cu săgeata, există ținte de diferite forme un de scopul este atingerea unei zone excentrice, există ținte în mișcare la care scopul este marcarea țintei în mișcare, există ținte sub formă de animale, unde scopul este punctarea ca și în condiții de vânătoare a zonei vitale, sau probe cu tragere „de pe cal” pentru a testa capacitatea de adaptare a arcașului la condițiile de tragere.

Participanții sunt arcași tradiționaliști din România și din străinătate, dornici să își pună capacitățile la probă și să se autodepășească. Cele 7 competiții din acest circuit sunt oportunități excelente de antrenament pentru competițiile internaționale HDH-IAA, Campionatul European având loc odată la doi ani în luna august, următorul fiind în 8-11 august 2019 la GOLUB-DOBRZYŃ, Polonia.

În cadrul concursului se va trage cu arcuri tradiționale, arcuri de vânătoare, arcuri replică istorică, obligatoriu din lemn. Săgețile vor fi din lemn, excepție făcând o singură categorie unde se acceptă și săgeți din carbon.

Dacă esți arcaș, te poți înscrie pe http://www.arcusonline.ro/

Și dacă nu ești arcaș, te așteptăm într-o locație foarte potrivită pentru acest tip de manifestare sportivă, Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia!” – secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, pentru a vedea arcași în acțiune și, de asemenea, pentru a evalua dacă acest tip de sport ți se potrivește și dorești să urmezi niște ore de tir cu arcul.

Pentru detalii suplimentare, președintele Domeniul Arcașilor Cluj vă stă la dispoziție: Horia Botoș, tel: 0748687137, e-mail: office@domeniularcasilor.ro, website: www.domeniularcasilr.ro.

NapocaNews