Copiii din comuna clujeană Cămărașu au de acum parte de condiții mai bune la Centrul Multifuncțional Speranța din Cămărașu, în urma unor lucrări de reabilitare a spațiului în valoare de 10.202 lei. Lucrările au fost inițiate de JCI Cluj și JCI Basel și realizate cu sprijinul World Vision România.

Reabilitarea centrului a constat în lucrări de renovare și modernizare: zugrăvit, schimbat parchet, montat rafturi, șlefuit și vopsit zona de joacă.

Lucrările s-au realizat în perioada 22-25 iunie și au fost posibile în urma unei înfrățiri între JCI Cluj și JCI Basel. Ambele organizații sunt parte din rețeaua mondială JCI, iar acum membrii lor au avut o acțiune comună prin care s-au implicat în comunitate, s-au cunoscut și au ajutat copiii din Cămărașu.

La centrul de zi Speranța din Cămărașuau loc zilnic activități educaționale pentru copiii din comunitatea din Valea Naoiului, o zonă defavorizată din județul Cluj. Centrul are ca obiectiv reducerea abandonul școlar în rândul copiilor din comunitățile de romi.

Una dintre particularitățile JCI e internaționalismul. Suntem prezenți în peste 100 de țări din lume, dar sunt puține ocaziile în care ne întâlnim cu colegii noștri din alte țări. De obicei asta se întâmplă doar la conferințe. Mă bucur că de data aceasta a venit “internaționalismul” la noi. Experiența de a implementa un proiect împreună a fost foarte benefică pentru noi. Ne-a făcut o deosebită plăcere să ne cunoaștem în timp ce muncim pentru o asemenea cauză, a afirmat Silvia Oprea, președintele JCI Cluj.