Pe drumul dintre Transursoaica și Crucea Iancului
Pe marginea drumului forestier din cremene de zăpadă
Se află o poiană străjuită cu razele soarelui
Acolo veghează un bătrân cu plete sure și o bundă din balada Miorița
Deși are o vârstă venerabilă
privirea îi este verde și limpede precum lacul de acumulare din apropiere
în timpul ce oferă generos pumnul de amintiri negre ca afinele

Spunea firesc că a fost tras pe roată osie pe os
acum câteva sute de ani
într-un oraș construit lângă cetatea cu zidurile roase de sângele strămoșului
Doar pentru că dorea dreptatea să se împartă dreaptă
Nu strâmbă
Doar pentru ca să înțeleg aceeași limbă cu fiul și nepotul meu
Doar să rugăm și să aprindem o lumânare la biserica din Râșca Transilvană,
cea din drumul nostru spre orașul fosforescent
Să ridicăm fără teamă ochii de la pământ spre cer
Pentru a vedea mirarea înţeleptului
Bradul înalt și însingurat
cu crengi albite de ultima ninsoare înainte de Paşti

Ionuț Țene