Privește cum se stinge în șoaptă patria
Ca un trandafir însetat după lacrimi
Ca o femeie frumoasă bolnavă de cancer

Singură și părăsită de bărbații ei aleși
În camera mortuară și rece a continentului
unde dragoste și înțelegere nu a fost niciodată
unde vulturii ciugulesc înfometați rămășițele Munților Carpați
cândva coloana vertebrală pe care Brâncuși a numit-o infinită

și astăzi agonizează în dureri crunte
Nu mai sunt haiducii de altădată
să o răpească si să iubească
cum iubește seceta izvorul până o seacă

Ionuț Țene