Folosit de strămoşii noştri în alimentaţie datorită gustului dulceag, susaiul este folosit în prezent mai mult în remedii naturiste, deoarece i-au aflat calităţile terapeutice. În zilele noastre, planta se mai regăseşte în farfuriile italienilor, care încă o mai folosesc la paste şi ravioli.

Înrudit cu cicoarea, susaiul este o plantă comestibilă a cărei înălţime variază de la 30 cm la 2 m şi a cărei tulpină are un conţinut alb lipicios. Are flori galbene, asemănătoare păpădiei. Susaiul înfloreşte din iunie până în septembrie. În scop terapeutic, de la această plantă se folosesc rădăcinile, tulpinile şi frunzele care conţin alfa lactucerol, beta-lactucerol, manitol, inozitol, dioxid de siliciu, potasiu, flavonoide, taraksasterol. Totodată, frunzele sunt bogate în săruri minerale şi vitamina C. Pe vremuri, rădăcinile de susai erau folosite pentru tratarea icterului, iar frunzele, pentru tratarea febrei, tusei şi astmului. De asemenea, şi sucul lăptos din tulpină este foarte bun. Acesta ajută împotriva dificultăţii respiratorii, a ficatului slăbit, a arsurilor la nivelul stomacului.

Consumul a câteva frunze de susai ajută în afecţiunile vezicii biliare, însă un leac foarte bun îl reprezintă şi infuziile şi cataplasmele cu susai. Utilizate sub formă de cataplasme, frunzele au acţiune antiinflamatorie, motiv pentru care sunt folosite pentru cicatrizarea rănilor şi pentru atenuarea durerilor musculare post-traumatice. Sub formă de infuzie, frunzele de susai dau rezultate bune în cazul pietrelor la rinichi. Iată cum se prepară: în 250 ml apă clocotită se adaugă 50 mg frunze uscate de susai. Se lasă la infuzat câteva minute, apoi se pot consuma câte 3 căni pe zi, conform www.sfat naturist.ro.

O particularitate a susaiului îl reprezintă conţinutul ridicat de lactucarium, o substanţă cu efect puternic în tratarea insomniilor, anxietăţii şi a altor probleme de ordin psihologic. De altfel, multe dintre medicamentele concepute pentru tratarea problemelor psihice conţin extract de susai. Mai mult, consumul de susai ajută la tratarea diabetului, prin reglarea nivelului de glucoză din sânge şi a tulburărilor digestive de tot felul, cum ar fi balonarea, indigestia, acidul la stomac, constipaţia, colita, arsurile la stomac, gastrita şi ulcerul. În cosmetică, prin conţinutul de triterpene pentaciclice, planta îmbunătăţeşte producţia de colagen, iar mineralele şi vitaminele, în special vitamina C, împrospătează tenul.

NapocaNews