La 23 august 1924 se năștea la București viitorul dramaturg Paul Everac pseudonimul lui Petre Constantinescu.  A fost fiul lui Alexandru Constantinescu, prof., și al Eugeniei (născută. Morarescu).

A urmat Liceul „Moise Nicoara” din Arad , luând bacalaureatul în 1942; a făcut studiile de drept, luând licența în 1947, absolvind și facultatea de filosofie  în anul 1948 la Univ. din București. Între anii1949 si 1958  lucrează ca  înregistrator, contabil, director de filiala CEC la Arad, director de muzeu la Buzău și muzeograf la Sighișoara  în perioada195l-l954, a fost jurisconsult la Fălticeni  între anii1954-l956, sef de protocol la Prezidiul Marii Adunări Naționale  între anii 1956-l958.

A debutat cu schița Generalul în revista Tânărul scriitor (1949); și a debutat editorial cu volumul Logodna (1962), urmat de Cântec din fluier (1963), O intalnire neobișnuită (1964) etc.

O serie de piese sunt publicate în fascicule si broșuri: Si la stinga, trei ciocane! (1967), Cheta (1970), Chirita pe santier (1970), Trepte (1972), Consiliul (1975), Suplinitoarele (1977) etc. Cele mai realizate lucrări dramatice ale lui Paul Everac sint adunate in volum Cinci piese de teatru (1967), Teatru (1975), Viața lumii (1982), Parabole dramatice (1983), Teatru(1984) si Aventura umană (1989).

A publicat și câteva volume de schițe, tablete, reflecții, intervenții, dialoguri, eseuri: Reflecții despre inteligenta (1967), Dialoguri contemporane (1971), Încotro merge teatrul românesc? (1975). Debutul dramaturgie se produce cu piesa Poarta (1959), reprezentată pe scena Naționalului din Iași.

I-au urmat numeroase spectacole, unele de succes, cu Urme pe zapadaCamera de alaturiA cincea lebadăUn fluture pe lampa, Cartea lui Ioviță etc, Paul Everac fiind, dupa Aurel Baranga, cel mai jucat autor român din perioada comunistă.A primit premiile: Premiul Ministerului Culturii (1959); Premiul „V. Alecsandri” al Casei Centrale a Creatiei Populare (1964; 1965; 1966; 1967); Premiul „I.L. Caragiale” al Acad. (1973); Premiul Asoc. Scriitorilor din București (1976); Premiul Uniunii Scriitorilor (1968; 1971; 1980). Prin mesajul destul de explicit și prin natura întrigii opera dramatice, piesele lui Paul Everac se vor reacții polemice în fața inerției, șabloanelor, birocrației și platitudinilor existenței sociale și, prin reflex, moduri ideale de comportament.

Poarta (1959), prima piesa a dramaturgului, deși conjuncturală prin subiect, e în multe privințe superioară producțiilor de mai târziu. Pe fondul colectivizării agriculturii, autorul reia din altă perspectivă problema triunghiului conjugal, însă realizează și o frescă a existenței campestre într-un limbaj ardelenesc, surprinzând reacții violente, paradoxale, provocate de simțul proprietății private. Pământul înseamnă, pentru eroul Stancu, rodul vieții, dar și garanția libertății individuale, încât orice atentat, fie chiar aluziv, la știrbirea proprietății ii reactualizează umilința ancestrală. Atmosfera, intimitatea relațiilor, jovialitatea sau ranchiuna, predispoziția pentru sentință și zeflemeaua au ceva moromețian.

Cu piesele următoare, atenția dramaturgului se îndreaptă și mai apăsat spre realitățile momentului, o importanță covârșitoare dobândind modificarea conștiinței în raport cu colectivitatea și cu imperativele sociale. Ferestre deschise (1959), Ștafeta nevăzută (1959), Ochiul albastru .(1961) sunt, în acest sens, relatări de la locul de muncă, cu scopul de a înfățișa diversitatea manifestărilor umane, surprinse între lene și angajament, între șmecherie și onoare. Superficialitatea și graba dogmatică sunt sancționate lozincard, iar succesele sunt sărbătorite într-o jubilație generală, cam euforică și caragialiană. Piesele sint teziste, conflictul e dirijat, problematizarea fiind mai mult o chestiune de atitudine auctoriala. O mai mare acuratețe a dezbaterii și un conflict mai verosimil caracterizează creația de după 1970, când dramaturgul renunță la teatrul de circumstanță, orientându-se spre dramă și monologul dramatic. Subsolul (1967), piesa ce folosește diverse procedee moderne (colaj, monolog interior, teatru in teatru), dezvăluie trivializarea umanului în circumstanțe confuze. Excepțional este dialogul lui Matei Rizea cu vântul, sugestie a spaimei obscure, a anxietății și derutei existențiale. Piesa este o ilustrare, din păcate oarecum incoerentă, a patru ipostaze vitale: existența tragică, raționalismul, ludismul și alienarea. O „drama a fiintei” e și Camera de alături ( 1970). Pavel Cristian, luptător ardent pentru adevăr, chiar cu riscul de a-si indeparta semenii, intră într-un conflict ireconciliabil cu cei din jur în special cu Bondoc), care simulează adevărul din inerție și confort. Eroul suferă o „criză a personalității” și o derută a conștiinței, având revelația înstrăinării într-o lume infamă. Paul Everac ratează cu prea mare nonșalanță premisele, împingând conflictul când spre schematism, când spre prețiozitate, cum se întâmplă și în Un fluture pe lampă (1974), piesa compromisă din pricina lipsei de subtilitate. Ovidiu Petrescu, transfug entuziast, e confruntat treptat cu realitatea vicioasă a Occidentului, care-i revelează conștiința erorii. Intriga e transparenta, rezolvarea previzibilă.

Interesantă prin substanța e și A cincea lebădă (1979), o pledoarie pentru eliberarea existenței de constrângeri și convenții. Astfel de piese (unele subintitulate „eseu”) sunt adesea defectuoase din cauza problematizării ostentative.
Aparența incisivitate a unor comedii ca Ordinatorul, Viata e ca un vagon?. Piatra la rinichivine din supralicitarea satirică a unor metehne arhicunoscute. Verva dialogului, eliberarea limbajului de prejudecăți stilistice, parodia suculentă sunt calități incontestabile care produc un umor reconfortant. Scriitorul s-a exersat și în piesa istorică, începând cu lancu la Halmagiu (1967), dar mai ales prin cele trei episoade dramatice inspirate din momente disparate (secolele al XVII-lea – al XlX-Iea), dar unite prin accentul pe eroul tragic, din Viața lumii( 1982), fără îndoială cele mai realizate creații în acest gen. In proză a scris Don Juan din Grădina Icoanei (1968), relatare despre un seducator. Inadecvării lexicale, capabilă să creioneze un caracter mediocru. în schițele și tabletele din Ședința balerinelor (1978), satira e rezultatul subtil al deturnării amănuntelor, aparent nesemnificative. Fabule, parafraze mitologice și compoziții umoristice se intalnesc in Poeme discursive (1972), nu fără o transparență lirică. Scriitor prolific, abordând cu precădere problema intransigenței morale, interesat mai mult de atitudine și mesaj, având însă un acut simț al replicii dramatice, Paul Everac face din teatru o propagandă activă, piesele sale fiind mai cu seamă un îndreptar etic și spiritual.

Ziua de 23 august mai are o semnificație.Tristă pentru poporul român.În înțelegerea dintre doi dictatori- criminali, Hitler și Stalin, Germania nazistă și Uniunea Sovietică semnau la Moscova, Pactul Ribbentrop-Molotov, un tratat de neagresiune, în prezenţa lui Stalin,  de ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov și de ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop.Scopul declarat al pactului era ca al Treilea Reich să-și asigure flancul estic după invadarea Poloniei, petrecută o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. În schimb, URSS dorea să câștige timp şi să prevină o invazie germană, deoarece Armata Roșie avea prea puțini ofițeri superiori, după executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, sub pretextul unui complot imaginar.Era vorba, de fapt,  de o înţelegere între Hitler şi Stalin de a împărți ceea ce rămasese neocupat sau neîmpărțit în Europa Centrală şi de Est, aşa cum stipula un protocol adițional secret care viza teritorii din Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia şi prin care URSS îşi accentua interesul pentru Basarabia. n 23 august 1939 se semna la Moscova pactul Ribbentrop Molotov care marca istoria europeană şi, prin protocolul secret, afecta direct România, ducând la ruperea Basarabiei din trupul ţării. În 23 august 1944 România trecea de partea Aliaţilor în cel de-al Doilea Razboi Mondial, întorcând armele împotriva Germaniei naziste. Timp de 45 de ani, ziua de 23 august a fost sărbătoare naţională comunistă, cu semnificaţie puternic ideologizată. Ca urmare a protocolului adițional secret, URSS  a transmis României, la data de 28 iunie 1940, un ultimatum:  i se dădeau 48 de ore pentru a evacua Basarabia și nordul Bucovinei, în caz contrar URSS îi declara război. România a cedat și trupele sovietice au intrat în teritoriile cerute, dar şi în  Ținutul Herței, nemenționat în ultimatum. După intrarea României în război,  din 1941 Basarabia s-a întors în componența statului român timp de încă trei ani, iar după 1944, a revenit în componenţa URSS.

Semnarea pactului şi aplicarea lui au avut grave repercusiuni asupra întregii lumi. A început Al Doilea Război Mondial, cu victime şi distrugeri nemaiîntâlnite în istorie, prelungit  cu Războiul Rece și cu scindarea Europei în două, prin aşa numita Cortină de fier, vestul s-a aflat sub influența Statelor Unite ale Americii, iar estul sub influența  Uniunii Sovietice, timp de 45 de ani, între 1945 şi 1989. Este ziua în care Regele Mihai, sprijinit de Blocul Naţional Democratic, l-a convocat pe mareşalul Ion Antonescu la Palatul Regal şi i-a cerut încheierea unui armistiţiu cu puterile aliate. Regele nu era de acord cu înaintarea Armatei Române în interiorul URSS, alături de Germania nazistă.

În cursul serii, Regele Mihai a transmis prin radio o proclamaţie către popor:”România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite„,  spunea Regele Mihai I, în Proclamaţia pentru ţară rostită la radio, în seara zilei de 23 August 1944.Ca urmare a acestui act, mareșalul Ion Antonescu şi miniștrii săi au fost arestaţi. România întorcea armele şi se alătura Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei.

Istoricii militari spun că întoarcerea armelor din 1944 a scurtat Războiul Mondial cu şase luni şi a evitat pierderea câtorva milioane de vieţi omeneşti, iar istoricii academicieni sunt de acord că momentul de la 23 august a fost alternativa care a provocat cele mai mici pagube României. Sunt însă şi voci care susţin că armistiţiul cu sovieticii nu ar fi fost cea mai înţeleaptă decizie, pentru că a avut şi efecte dramatice: a dus la capturarea a peste 170.000 de militari români şi la deportarea în URSS a peste 70.000 de români.

După prăbușirea comunismului, actul politic de la 23 august 1944 a fost prezentat oficial drept o lovitură de stat condusă de către regele Mihai și partidele istorice.

Dar  au fost şi alte diverse interpretări și reinterpretări, care au pus în discuţie inclusiv rolul jucat de Regele Mihai, în funcție de ideologii sau interese de moment, iar semnificaţia zilei de 23 august a rămas în continuare una dintre cele mai ideologizate chestiuni din istoria contemporană a României.

În ziua de 23 august un ochi al neamului românesc plânge și celălalt râde amintindu-și de comediile lui Paul Everac.

                                          Al.Florin Țene / UZPR