Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor) Matei 14, 14-22

În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi pești. Şi El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Şi poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi pești şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Şi au mâncat toți şi s-au săturat şi au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.

Urcând pe scara anului bisericesc, am păşit, iată, pe treapta Duminicii a 8-a după Rusalii, în care avem rânduită Evanghelia cu minunea înmulţirii pâinilor. Ne amintim, cu acest prilej, că toate minunile săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos descoperă puterea Sa dumnezeiască, aşa cum ne arată şi cea de azi: a hrănit 5.000 de bărbaţi, dar şi femeile şi copiii care-i însoțeau. Cu doar cinci pâini şi doi peşti…

„Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi…” 

Înţelegem, de fapt, că prezenţa şi lucrarea dumnezeiască a Mântuitorului au făcut să sporească pâinile. Această sporire ne aduce aminte, astfel, de Psalmul 103: „Dându-le Tu lor, vor aduna; deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți…” (v. 29). În acest context, e ziditor să observăm minunile Sale în toate legile firii pe care le-a sădit. De pildă, dintr-un singur bob de grâu, semănat în pământ bun, răsare un spic cu… 15-20 de boabe! Nu-i o minune, iarăși, că dintr-o singură ghindă crește un stejar uriaş? Dar despre celelalte frumuseţi ale naturii, ce vom spune? Nu grăiesc toate de Mâna Sa? Şi flora, şi fauna, şi seninul cerului din zilele însorite, şi strălucirea stelelor în nopţile senine, şi puritatea apei de izvor… Aceste frumuseţi şi multe altele ne aduc iarăşi în minte Psalmul 103, îndemnându-ne, parcă, să rostim şi noi, odată cu prorocul David: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, pe toate cu înțelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta!” (v. 25).

„Eşti totul în toate şi toate prin Tine,/ Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu”

Evanghelia de azi reprezintă, totodată, un elogiu adus pâinii şi bobului de grâu, în sens liturgic, prefigurativ. Să ne amintim de gestul lui Iisus, similar cu cel de la Cina cea de Taină, la care a instituit Sfânta Euharistie: „Luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor…” (Matei 14, 19). Un minunat elogiu adus pâinii, în sens euharistic, a formulat în versuri strălucitul profesor de teologie Nichifor Crainic în poezia „Cântecul potirului”, care se asociază în mod fericit pericopei de azi. În pofida profunzimii teologice şi a frumuseții ei lirice, este încă prea puţin cunoscută. De aceea, o redăm integral aici, cu gândul să fie şi mai mult ­popularizată, prin intermediul dumneavoastră, dragi cititori ai Ziarului Lumina1:

„Daţi-le voi să mănânce!” şi cele două cuminecări

După cum, la înmulţirea pâinilor, apostolii au fost cei care au împărţit hrana mulţimilor, tot aşa, după Înălţarea la cer a Domnului şi după pogorârea Sfântului Duh, tot ei vor fi primii slujitori care vor săvârşi Sfânta Liturghie, împărțind, astfel, hrana nemuririi – Sfânta Împărtășanie. Vor da, totodată, şi mâncarea cuvântului evanghelic, împlinindu-se prorocia „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4; cf. Deuteronom 8, 3). Apostolii vor rândui, apoi, preoţi şi episcopi prin cetăţi, care vor plini mai departe porunca testamentară, până în zilele noastre. „Daţi-le voi să mănânce!” este o poruncă sfântă, pe care o împlinesc astăzi slujitorii consacrați ai sfintelor altare, episcopii, preoții şi diaconii, care împart Sfânta Euharistie şi cuvântul credinței mulțimii flămânde după hrana cea mântuitoare. Prin pogorământ, însă, această poruncă o poate împlini, binefăcător, orice creştin. Nu în cazul Sfintei Euharistii, care este administrată numai de slujitorii hirotoniţi, ci în ceea ce priveşte învăţătura Evangheliei, care, însuşită temeinic în Sfânta Biserică, poate fi transmisă de orice creştin celor din familie, prietenilor, colegilor de la serviciu etc. Vorbim, iată, de două împărtăşiri sau cuminecări: una euharistică, alta din cuvânt, Hristos fiind prezent şi în Potir, şi în cuvântul evanghelic. Părintele Dumitru Stăniloae sintetizează astfel modul prezenţei Lui: „…prin lucrările personale şi împrejurările vieţii; prin cuvintele Sale din Evanghelii, sau de cele rostite de preot, primite cu credinţă prin rugăciuni; prin cuvintele şi gesturile rostite şi săvârşite de preot la ierurgii şi Taine; prin Sfântul Trup şi Sânge în Euharistie” (Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, Craiova, 1986, pp. 105-106).

„Daţi-le voi să mănânce!” se referă, totodată, şi la faptele de milostenie pe care trebuie să le facem în folosul aproapelui. Să ne amintim că, la judecata din urmă, Hristos va zice tuturor celor ce au avut milă faţă de cei sărmani: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc (…)” (Matei 25, 34-35).

Cuvânt, împărtăşire şi filantropie în Liturghia Bisericii primare şi în cea de astăzi 

Prefigurată la înmulțirea pâinilor, instituită la Cina cea de Taină şi intrată în cult la întemeierea Bisericii din ziua Pogorârii Sfântului Duh, Sfânta Liturghie tezaurizează dintru început cele trei daruri sacre: Cuvântul, Euharistia şi faptele milostive. Părintele Ene Branişte, într-un studiu de referință (Originea, instituirea şi dezvoltarea cultului creştin), notează structura de bază a Liturghiei primare, în care le regăsim pe cele trei, dimpreună cu alte elemente semnificative: frângerea pâinii, rugăciunea şi lauda adusă lui Dumnezeu, citirile din cărţile sfinte, predica şi cântările religioase, momente liturgice unite cu agapele frăţeşti, colectele pentru săraci şi manifestările harismelor (S.T., 3-4/1963, p. 133). Sub forme înnoite şi adaptate la vremurile de acum, toate aceste elemente se regăsesc şi în Sfânta Liturghie de astăzi, ori asociate cu ea. Având, aşadar, acest temei liturgic, suntem chemaţi cu toţii, clerici şi mireni, potrivit treptei slujirii în care ne găsim, să răspundem fiecare glasului tainic al Mântuitorului, Care strigă neîncetat conștiinței noastre: „Daţi-le voi să mănânce”! Amin!

Un articol de: Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon – 11 Aug, 2019

Notă:
1 Am păstrat ortografia textului din ­varianta originală (Cristos, casnele, Domnu’ etc.).

Când holda tăiată de seceri fu gata
Bunicul şi tata
Lăsară o chită de spice-n picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnu’ Cristos.

Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica şi mama
Scoţând-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parcă moaște cinstite şi lucii
Ca pâinea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e barba lui Domnu’ Cristos.

Şi iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce,
Hrăneşte-mă mamă de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Ești totul în toate şi toate prin Tine,
Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de viţă ce-nfăşură crama
Bunica şi mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea;
Copile, grăiră, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La casnele Domnului nostru Cristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul şi tata
În joc de călcâie jucând nestemate
Ce lasă ca rana şiroaie-nspumate,
Copile, grăiră, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Şi iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce;
Adapă-mă, sevă de sfânt Dumnezeu,
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Ești totul în toate şi toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate şi lanuri mănoase,
Pământul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveşte-Te-n vie şi vezi-Te-n grâne
Şi sângeră-n struguri şi frânge-Te-n pâine,
Tu, viaţă de-a pururi a neamului meu.