Luna s-a suit pe cer ca femeia care știe ce vrea
Era o lacrimă în forme de semilună

Zenitul ardea albastru cu galben albicios
Și nucii aveau frunza neagră spre verde

Casele lucesc umbre pe urmele ciudate ale nopții
Și timpul e marele semn de mirare ars de soare

Strada se încovoia întrebare după pașii singurătății
unor trecători fără răspunsuri
iar depărtarea dansa îndrăgostită un tango sălbatic
cu o mașină părăsită și fără faruri

doar o tânără goală dirija intersecția
cu indicatoare rutiere ale trecutului necunoscut
spre dimineața care nu va deschide ochii

Ionuț Țene