Grație unui bun prieten, Zeno Galea, român stabilit de mulți ani (35) în Germania, am ajuns la Festivalul Elvis Presley, care are loc în fiecare an în stațiunea balneară Bad Nauheim, de lângă orașul Friedberg, la circa 40 de km de Frankfurt am Main. De ce tocmai acolo? Fiindcă la o unitate americană din Friedberg a făcut armata, timp de doi ani, Elvis Presley, marele rocker american, care, avand bani, locuia într-o vilă din Bad Nauheim, nu în blocurile din Friedberg ridicate pentru soldații americani, unde era cazarma. Deși avea un regim privilegiat, Elvis a fost înrolat la o divizie de tancuri, unde a fost repartizat să facă stagiul militar. Și deși era un star, avea deja faimă, scosese discuri și jucase in filme, el a acceptat, față de un alt star, Cassius Clay, care a refuzat înrolarea, după ce s-a convertit la islam, o atitudine politică, din care i s-au tras mari necazuri, inclusiv dreptul de a mai practica boxul în plină carieră sportivă.

Zona pe care am mers este o mare vale înconjurată de munții Taunus, care arată ca niște dealuri, cel mai mare pisc măsurând 700 de metri. La intrarea în orașul Friedberg se află un uriaș panou de metal din care este decupat Elvis Presley, cu chitara în brațe, sprijinită de pământ. Pe placă scrie mare: „Army Home of Elvis Presley / 1958 – 1960”. Evident, în această perioadă el a susținut și concerte, dar mai ales a fost îndrăgostit de mai multe nemțoaice localnice. De fapt, situația e inversă, multe fete azi declară că au fost iubitele lui Elvis. Dar tot în această perioadă a cunoscut-o și pe Priscilla, o adolescentă de 14 ani, ce-i va deveni ulterior soție.

În acea epocă a războiului rece, când Germania de Vest era păzită/împânzită de trupe americane, cu sediul central la Heidelberg, era un fapt curent ca soldații americani să se încurce cu localnice, așa cum s-a întâmplat și cu tatăl lui Bruce Willis, soldat într-o baza americană, care s-a cuplat cu o nemțoaică din Oberstein și a rezultat un copil-minune, care avea să fie în topul primilor zece actori de la Hollywood care au adus încasări de peste 3 miliarde de dolari.

Zeno mi-a arătat care au fost cazărmile militare ale armatei americane, azi părăsite. Zona e distrusă ecologic din pricină că soldații americani spălau aici tancurile și muniția, ceea ce a dus la poluarea pământului. Orașul are o populație de circa 215 000 locuitori și se află pe drumul național nr. 3. Zeno este un bagaj de informații, fiindcă el a lucrat aici timp de 20 de ani, a făcut naveta Frankfurt- Friedberg. Americanii aveau nevoie de drumuri, iar Zeno este specialist în acest domeniu.

În centrul orașului, se află Elvis Presley Paltz, deci Piața Elvis Presley, cu un detaliu unic în lume: semaforul, de la stop, îl reprezintă pe Elvis când e pe culoare roșie, iar pe cea verde, pe Elvis cântând. Piața prezintă și un indicator la fel de original, având mai multe brațe, indicând distanțele spre locurile unde s-a născut, a trăit și a făcut armata Elvis: Tupelo, MS, USA 7 646 km „Birthplace of Elvis Presly”; Memphis, TN, USA 7 658 „Living Home Elvis Presley”; Ray Barracks 1, 3 km „Army Home of Elvis Presley”; Bad Nauheim 2, 8 km „Private Home of Elvis Presley (1958 – 1960)”, cu fotografia lui Elvis ca militar.

Am descoperit aici un adevărat cult Elvis Presley, cum nu am văzut în America, decât prin imagini de la Memphis, locul unde a trăit artistul și unde este sărbătorit imperial.
Germanii au făcut și ei risipă de bani și imaginație să-l sărbătorească pe Elvis. Mai ales că vreo 20 de femei, care au mărturisit că au fost amantele lui Elvis, au susținut să se organizeze aici și un festival în onorarea marelui cântăreț. Despre care se crede că n-a murit, trăiește și e așteptat să apară. Iar ce am văzut la Bad Nauheim, depășește închipuirea. Stațiunea seamănă cu Borșa, Călimănești sau cu alte locuri balneoclimaterice. Aerul are un gust salin, peste tot atmosferă de tratament, spitale, clinici, băi („Bade Haus”), tot ce înseamană grijă pentru sănătate. Zeno mi-a arătat și clinica unde a lucrat mulți ani, ca medic, fiica lui. Casele sunt vile, niște bijuterii. Construite în ceea ce se numește „jugendstil”. Într-o astfel de vilă a stat Elvis. Așadar, o așezare specială, o zonă de saline, de băi sărate cu clinici. În centrul orășelului există o fântână arteziană străjuită de doi centauri, iar în apropiere, sub un lanț de coloane, un târg de antichități, mai de soi decât cel pe care l-am văzut la Frankfurt, pe Main River.

După ce treci prin fascinantul parc, dominat de largi peluze, parcă ai fi în Hyde Park-ul londonez, ajungi în zona unde se desfășoară Festivalul Elvis Presley, a 18-a ediție. Pe mai multe scene, tineri îmbrăcați în costume asemănătoare cu cele ale lui Elvis, cu tunsură și gesturi asemănătoare, îl imită în draci pe marele cântăreț, cântându-i popularele melodii. Rock’n roll-ul este dansat și cântat de toți, de sute de turiști care au invadat parcul și străduțele orășelului. Desigur, nu se cântă gospel, un alt gen în care a triumfat Elvis. Semnificativ pentru festival este ținuta fetelor. Toate sunt îmbrăcate cu rochii sau mai ales fuste largi cu buline, așa cum era moda americană a anilor ‘50-‘60. Aceste imitații diverse nu sunt ridiculizate, ci luate foarte în serios. Germanii și vizitatorii, turiști din toată lumea, nu se amuză prostește, ci trăiesc acest festival ca pe o sărbătoare muzeală. Dintr-un muzeu al timpului, se reînvie o epocă, de la cântec și modă la mâncăruri și expoziția de mașini de epocă, inclusiv o mașină autentică, un Cadillac, cu care a umblat Elvis. Care a fost faimos și prin actele sale de caritate. Obișnuia, de pildă, să doneze Cadillac-uri în dreapta și stânga. Erau și mașini de epocă Chevrolet și Volga, ca și un Goggo T 250 din 1957. Alături, un indicator te invită la Berlin, fixând distanța – 563 km.

Peste tot restaurante, zone de agrement, chiar terenuri de tenis, tot felul de manifestări, nici una însă deplasată, marginală, maidaneză, totul se desfășoară rafinat, civilizat. Doar agitația rockerilor tulbură pentru câteva zile viața liniștită, de paradis, a acestui loc. Festivalul are și o revistă, care face o mare reclama lui Linda Thomson, se pare cea căreia Elvis i-a dăruit toată dragostea sa militară, deși în America îl aștepta… Priscilla! În această revistă este prezentat întreg programul pe șapte zile, care este foarte bogat! Ca evenimente și participare.

Evident, în zona festivalului există și Monumentul Elvis Aaron Presley, „The King of the Rock’n Roll’, aflat între anii 1958 – 1960 în Bad Nauheim. Un omagiu cu flori și făclii, candele, plăci comemorative, pe care scrie „With love to all Elvis Presley”. Mulți nu uită că, după ce a realizat 36 de filme, a depașit toate recordurile muzicale de vânzări și încasări, Elvis, în plină glorie, cu multe alte proiecte în față, s-a stins la numai 42 de ani!

Efortul de neuitare al acestui star nepereche al lumii este aici copleșitor. Acest cult seamănă cu toate marile ofrande care li se aduc staturilor americane, celor care i-au cucerit pe oameni, care le-au adus și le aduc viață, bucurie.
*

La un restaurant suedez din parcul orășelului, am băut o bere marca „Hachenburger”. Și la masa noastră au aparut două doamne. La un moment dat, una dintre ele, auzindu-ne vorbind, ne-a întrebat dacă suntem cehi? Zeno i-a explicat că vorbim o limbă latină, care nu are legătură cu ceha. Doamna era din Baden-Baden, dar știa engleza. În tot acest periplu, nu am întâlnit nici un român.

Problema cu românii e mai tristă. Prima oară când am vizitat zona Frankfurt-Offenbach, la invitația asociației CROM, care a dorit să prezint filmul BRÂNCUȘI – CIOPLITORUL DE SUFLETE și a suta mea carte, SANCTUAR, am avut imaginea unei mari familii (circa 30 de mii de români), ca acum să aflu că societatea CROM s-a divizat, conducătoarea ei a dispărut, adică se petrece o degradare tipic românească, pe care o credeam moartă în Germania, o țară model al muncii, care, îmi ziceam, i-a magnetizat și pe români și i-a transformat în oameni serioși. Zeno Galea, unul dintre cei serioși, nu vrea să preia concucerea CROM întrucât, spune el, nu se poate lega nimic, nu poți face acțiuni legate, fiindcă oamenii sunt divizați, nu ai cu cine să faci punți, azi vorbești una, mâine s-a uitat. Iar legăturile cu Ambasada României sau cu ICR München sunt șubrede, total neserioase, așa cum s-au dovedit și în cazul alegerilor europarlamentare, când nu s-a putut vota, a fost o mare fraudă, o mare cacealma, o totală dezorganizare (din 5 000 de români prezenți la urna din Offenbach, au votat doar câteva sute). Imaginea românilor care stăteau la coadă era jalnică, umilitoare și tristă. Dar Zeno este critic și cu germanii, care sunt invadați masiv de imigranții asiatici, iar pe de altă parte se americanizează galopant. Așa cum în România vorbim despre romgleză, o limbă stâlcită, așa există și în Germania limba denglish, amestec dintre germană și engleză. Această realitate nouă aveam să o descopăr și eu în zilele cât am stat la Frankfurt, experiență despre care am să povestesc într-un articol viitor.

De aici, de la Bad Nauheim, am plecat cu imaginea că oamenii îl așteaptă pe Elvis Presley să apară printre ei, îl așteaptă însă în ritm de rock’n roll.

Grid Modorcea, Dr. în arte
Corespondență de la Frankfurt am Main