Partidul Comunist din China urmează să îi oblige pe cei peste 10.000 de jurnaliști care lucrează în instituțiile de presă ale statului chinez să susțină în octombrie un test despre marxism și despre filosofia politică a președintelui Xi Jinping, înainte de a putea obține reînnoirea acreditărilor de presă, relatează Business Insider.

Ziarul South China Morning Post precizează că reprezentanții instituției au primit la sfârșitul lunii august o înștiințare de la biroul de monitorizare a presei din cadrul Departamentul de Propagandă al Chinei.

Testarea jurnaliștilor va cuprinde cinci secțiuni și va fi realizată prin intermediul unei aplicații, conform Business Insider via Libertatea.

Aplicația, care a fost creată pentru a-i educa pe cetățenii chinezi despre filosofia politică a președintelui Xi Jinping, selectează articole, clipuri video și documentare referitoare la activitatea liderului de la Beijing. Jurnaliștii chinezi vor fi nevoiți să se înregistreze în aplicația numită Xuexi Qiangguo. Potrivit South China Morning Post, începând de luna viitoare, jurnaliștii vor începe să testeze aplicația și implicit modul în care le sunt verificate cunoștințele. Testarea jurnaliștilor chinezi va avea loc în decursul lunii octombrie și va desfășura la nivel național. Examinarea are cinci secțiuni, iar în două dintre acestea sunt verificate cunoștințele ziariștilor despre activitatea politică a președintelui Xi Jinping, iar într-alta cunoștințele despre doctrina marxismului.

NapocaNews