Mănăstirea Putna, primul aşezământ monastic ctitorit de Sfântul Domnitor Ştefan cel Mare, a sărbătorit duminică 550 de ani de la sfinţire. Târnosirea a avut loc în 3 septembrie 1469.

Manifestările aniversare au început de sâmbătă prin aducerea şi depunerea pe mormântul domnitorului a fragmentului păstrat până azi din paltinul aflat pe locul unde s-a construit altarul mănăstirii, a candelei de ceramică ce s-a aflat la temelia mănăstirii și a Coroanei reconstituită a lui Ştefan cel Mare.

În a doua parte a zilei, de la ora 19:00, a fost oficiată Slujba Privegherii.

Duminică, Sfânta Liturghie la care au participat foarte mulţi credincioşi şi pelerini a fost prezidată de Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Eustatie Protopsaltul” al mănăstirii și de Corul bisericii „Sfântul Ilie” din Târgul Neamț, informează Mănăstirea Putna.

După slujbă, Mitropolitul Serafim a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel transmis la acest mare eveniment.

În mesajul intitulat Mănăstirea Putna – 550 de ani înălţaţi la cer şi dăruiţi Preasfintei Treimi, Patriarhul României a prezentat un mini istoric al aşezământului monahal şi rolul mănăstirii în dăinuirea neamului românesc.

„Bogatele activităţi liturgice, culturale şi patriotice, organizate sistematic în ultimul timp de această sfântă mănăstire, ne arată că Mănăstirea Putna, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, a fost, atât în vremuri bune, cât şi în vremuri grele, o candelă vie a unităţii de credinţă şi neam a poporului român”, a spus Preafericirea Sa.

După citirea mesajului, Mitropolitul Serafim a făcut referire la două situaţii dificile cu care se confruntă poporul român, titrează Basilica.ro.

„Aș putea spune că aici, la Putna, Sfântul Ștefan se întoarce în mormânt și ar vrea să revină pe pământ și cred că prima lege pe care ar da-o ar fi să nu mai plece românii din țară. Iar a doua: să oprească înstrăinarea bogățiilor țării”.

A fost susţinut apoi un recital de muzică și poezie „La 550 de ani de la sfințirea Maicii îndurătoare – Putna” de Grupul vocal tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor”, Vicovu de Sus.

Tot cu această ocazie, a fost lansat prima parte a filmului documentar marca Trinitas TV „Mănăstirea Putna. Epoca ștefaniană” şi volumul „De veghe în casa Măriei Sale. File de Pateric de la Mănăstirea Putna”, ediția a doua.

NapocaNews