La Zilele Tribuna am avut bucuria ca prof. dr. Ilie Rad de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” să-mi dăruiască ultima sa carte publicată împreună cu soția Doina Rad. Despre carte am mai citit câteva cronici răzlețe și sincer titlul mi-a surescitat interesul: ”O călătorie la capătul lumii”. Cartea este rodul unei călătorii de documentare în Chile, urmarea unei burse oferite prin programul Erasmus. Așa cum îl știu eu un scriitor sârguincios pe Ilie Rad, acesta și-a făcut cu osârdie datoria, oferind literaturii române o excelentă carte de călătorii, scrisă în dulcele stil clasic al genului, cum de mult nu m-a fost dat să citesc. E compusă ca un jurnal de călătorie reflexiv, în maniera unui Jose Saramango sau Alec le Sueur despre Chile, considerată ”țara de la capătul lumii”, așa cum a numit-o și poetul national Pablo Neruda. Ilie și Doina Rad reușesc să transcrie cu savoare despre fermecătoare țară care a dat doi laureați Nobel pentru literatură: Gabriela Mistral și Pablo Neruda. Trama cărții e alertă, soții scriitori într-un timp relative scurt de circa o lună reușesc să străbată această imensă: îngustă și lungă, țară sud-americană, care se bucură de o climă diversă de la tropice la artic. Permanent autorii sunt fascinați încă de la sosire în Santiago de freamătul modern și pestriț a celei mai dezvoltate țări din America de sud. Sunt surprinse monumentele istorice, cartierele de locuințe sau plantațiile de vie și palmieri chilieni din care se face licoare bahică într-o încrengătură trepidantă. Apropo chilienii nu ară între butașii de vie, lăsând să crească iarba și flori, pentru că vinul, astfel, sigur este o dovadă că nu este chimizat. Cartea de aproape 300 de pagini se citește într-un ritm alert datorită incisivității scrisului și bogăției informației de la istorie la economie sau climă. Țara cucerită de conchistatorii Diego de Almagro și Pedro de Valdivia la începutul secolului XVI după lupte grele cu indienii araucani a avut o istorie zbuciumată care a continuat și în secolul XX, când generalul Pinochet a aluat cu asalt palatul prezidențial de La Moneda, care a dus la sinuciderea președintelui socialist Salvador Allende cu kalașnicovul dăruit de prietenul Fidel Castro, chiar cu câteva zile ca N. Ceaușescu să vină din Costa Rica într-o vizită oficială, pe care a contramandat-o ulterior. Autorii ne introduc pentru prima data în istoria relațiilor româno-chiliene, care ca informație datează din 1795, când la Iași s-a tipărit o carte în limba română ”De obște geografie”, în care Chile e descris ca un ”pământ roditoriu și care se găsește mult aur curat”. Prin Chile au mai ajuns ulterior Iuliu Popper sau Emil Racoviță. Relațiile oficiale dintre cele două stat încep în 1880. În 1921 s-a deschis primul consulat român în Chile, iar Titulescu în 1935 a deschis o legație. S-a pus problema unei linii maritime Valparaiso – Constanța care nu s-a mai realizat. Autorii reușesc să surprindă cu incizie matematică și sentimentală o radiografie fascinantă a acestei țări bogate, nu numai în resurse, ci și în capitalul uman excelent și ospitalier, o caracteristică a chilienilor. Ca orice cercetători care se respectă este descrisă și Insula Paștelui, aflată la 3600 km de continent pe care au vizitat-o făcând o descriere a celebrelor statui din piatră moai, realizate nu de extratereștrii, ci de indienii localnici care tăiau tuful vulcanic în sculpturi, ca spirite protectoare a lumii de dincolo. Ele erau deplasate printr-un sistem ingenios de frânghii și balans. Dar cea mai fascinantă descriere este cea dedicată poetului Pablo Neruda și caselor sale, construite alambicat și întortochiat conform sufletului zbuciumat al acestui poet genial. La Isla Negra (o peninsulă) a fost ultima rezidență a poetului care a murit după lovitura de stat a lui Pinochet, când și-a văzut visul comunist ucis de armată. Lângă această casă adăugită cu vedere la Pacific și plină de ciudățenile de colecționar ale poetului este înmormântat Pablo Neruda cu cea de-a treia sa soție. În Chile este și un muzeu ”CFR” numit după numele poetului, care era fiu de ”ceferist”.

Ilie Rad este fascinat de chilieni care au un cult față de poetul lor national. Peste tot sunt muzee, plăci sau inscripții cu citate din Pablo Neruda. Până la urmă poetul nu a fost ucis de militari cum se zvonea, ci a decedat în urma unei hemoragii în casa unde era izolat de regim, asta neîmpiedicând armata să-i devasteze locuința din capitala Santiago, un oraș imens de 7 milioane de locuitori. E ciudat cum poetul se plimba prin URSS şi România şi nu dorea să vadă crimele regimului totalitar. Să-i fi plăcut atât de mult uriaşele drepturi de autor oferite de editurile de stat comuniste?  Autorii au făcut și muncă de dedectiv literar. Au dat peste o antologie de poezie românească realizată de Pablo Neruda și publicată în spaniolă, cu un cuvânt înainte care laudă genialitatea și talentul poeților români. ”44 poetas rumanos” traduși de Pablo Neruda cuprind de fapt poeziile trimise de prrietena sa Veronica Porumbacu, care a făcut o selecție din Arghezi, Beniuc, Bacovia, Blaga, Radu Boureanu, Ion Brad, Ilarie Voronca, Nicolae Labiș, Eugen Jebeleanu, Al. Philiphide și clujeanul nostru Aurel Rău. Poetul chilian considera poeții români frumoși și liberi, cu un potential creativ datorită frumuseții doinei și peisajului mioritic. Pablo Neruda a fost de mai multe ori în România, pe Valea Prahovei, dar și în zone viticole ca Drăgășaniul. Autorii au reușit să obțină antologia din Argentina, prin amabilitatea ambasadei noastre, și o donează Bibliotecii Academiei. E un gest recuperator frumos ca și excelentul jurnal de călătorie oferit publicului.

Ionuț Țene