Marți, 24 septembrie 2019, la biserica Parohiei ,,Sfinții Mărturisitori Ardeleni” s-a desfășurat întâlnirea de lucru a preoților din Cercul Pastoral III din cadrul Protopopiatului Ortodox Cluj II din Cluj-Napoca.

Evenimentul a fost moderat de părintele Ioan Turc, coordonatorul cercului și s-a desfășurat în prezența părintelui protopop Alexandru Ciui.În cadrul întâlnirii a fost adusă în discuție ,,pastorația persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire”, titrează Radio Renașterea.

Astfel, plecând de la referatul prezentat de către părintele Adrian Petrescu, s-a insistat pe câteva dintre coordonatele specifice ale acestei misiuni. Totodată, părintele Adrian a făcut referiri la istoricul comunităților persoanelor cu dizabilități, la dezvoltarea limbajului mimico-gestual precum și la comunicarea specială cu acest tip de enoriași.În continuare, s-a închegat un dialog între preoții prezenți în urma căruia s-au creionat câteva concluzii. Amintim astfel, de grija deosebită pe care Biserica Ortodoxă o manifestă pentru toți oamenii și în special pentru persoanele cu dizabilități,parohia persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire din Cluj-Napoca și preotul misionar al acestei comunități fiind lucruri concrete. De asemenea, dat fiind faptul că în fiecare dintre parohiile Municipiului Cluj-Napoca există credincioși cu dizabilități, pentru continuarea misiunii acestei parohii misionare, preoții din cercul pastoral și-au manifestat intenția de a sprijini material această comunitate care, prin grija preotului paroh, pe lângă cele duhovnicești s-au ocupat și de reabilitarea spațiului de slujire.

În Municipiul Cluj-Napoca, în cadrul Protopopiatului Cluj II, funcționează Parohia ,,Sfinții Mărturisitori Ardeleni” a persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire. Comunitatea parohială este formată din aproximativ 100 de persoane cu dizabilități și este păstorită de către părintele Adrian Petrescu, cel care împlinește și funcția de secretar al Protopopiatului Cluj II. Parohia are ca loc de slujire demisolul Bisericii ,,Sfântul Ilie” de pe strada Târnavelor nr. 4 din cartierul Mărăști. Sfânta Liturghie și celelalte slujbe religioase sunt săvârșite de către preotul comunității folosindu-se de limbajul mimico-gestual.Parohia a fost organizată începând cu anul 2000.

NapocaNews