Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judetului Cluj marchează la data de 1 octombrie 2019, Ziua Europeană Anti-Depresie şi organizează Campania cu sloganul: „Împreună împotriva depresiei!”. Tema campaniei din anul acesta este: „Conştientizarea şi managementul depresiei”. Campania din acest an dedicată Zilei Europene Anti-Depresie are ca scop informarea și conștientizarea:

  • medicilor de familie privind problematica depresiei şi metodele de management ale depresiei
  • populaţiei generale şi în special a gravidelor şi lăuzelor asupra recunoaşterii semnelor şi simptomelor specifice depresiei postnatale şi a posibilităţilor de tratament.

Ziua Europeană Anti-Depresie este marcată în fiecare an, la data de 1 octombrie 2019, fiind o iniţiativă a Asociaţiei Europene pentru Combaterea Depresiei – European Depression Association – EDA.

Având în vedere faptul că depresia reprezintă o problemă de sănătate publică prevalentă în multe din statele membre ale UE, afectând peste 50 de milioane de europeni, iar în România, peste 5% din populaţie suferă de depresie, conform OMS, obiectivele campaniei sunt:

  • Informarea populaţiei generale cu privire la semnele şi simptomele depresiei, a cauzelor şi consecinţelor acesteia şi a mijloacelor de prevenire şi tratament;
  • Informarea gravidelor şi lăuzelor cu privire la semnele şi simptomele depresiei post-partum;
  • Conştientizarea şi promovarea unei mai bune înţelegeri a impactului pe care îl are depresia asupra vieţii oamenilor;
  • Importanţa aplicării screening-ului depresiei în cabinetele medicilor de familie;

Depresia este o boală care se tratează, de aceea este esenţial ca întreaga populaţie să conştientizeze importanța recunoașterii timpurii a semnelor și simptomelor depresiei, știut fiind faptul că o mulțime de cazuri rămân nediagnosticate, fie ca urmare a nerecunoașterii simptomatologiei depresiei, fie din cauza stigmatului pe care îl poartă orice tulburare psihică.

 

Radu Ștefan