Clujeanul Marius Balo, care a fost condamnat în China la 8 ani de închisoare pentru o faptă cu un presupus prejudiciu de 80 de dolari, ar putea fi transferat în România în urma unei decizii a Curții de Apel Cluj, potrivit mediafax.

Potrivit unui comunicat al casei de avocatură care l-a reprezentat pe Marius Balo transmis joi, decizia CA Cluj este un pas necesar pentru ca Ministerul Justiției să poată solicita acest transfer.

„Clujeanul Marius Balo, care a fost condamnat în China la 8 ani de închisoare pentru o faptă cu un presupus prejudiciu de 80 de dolari, este cu un pas mai aproape de transferul în România. În urma demersurilor (…) Curtea de Apel Cluj a dispus transferul în țară pentru continuarea executării pedepsei, un pas necesar pentru ca Ministerul Justiției să poată solicita acest transfer”, se arată în comunicatul citat.

Avocatul Eugen Iordăchescu a subliniat în comunicat că Ministerul Justiției a făcut un prim pas în aducerea în țară a lui Maius Balo, fiind vorba despre sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care, la rândul său, a sesizat instanța de judecată.

NapocaNews