Roxana Wring, consilier al Consiliului Municipiului Bucuresti (CGMB) din partea USR si fost presedinte al USR Bucuresti, si-a dat demisia din partid, dupa ce CNSAS a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa constate ca aceasta ar fi colaborat cu Securitatea.

„Din pacate, in CNSAS, adevarul se supune la vot. Iar majoritatea (cu aceeasi coloratura ca si cea parlamentara) decide politic cum sa interpreteze documentele. In cazul meu, aceasta majoritate din CNSAS a votat ca am colaborat cu Securitatea. Voi merge in instanta si voi astepta sentinta judecatorilor”, a declarat Wring pe Facebook.

Aceasta si-a anuntat demisia din USR, care atrage dupa sine si pierderea mandatului de consilier general.

Am decis sa demisionez din USR. Daca aceasta manevra a fost gandita in scop electoral, demisia este singura modalitate prin care o pot dejuca. Nu vreau ca votul din CNSAS sa afecteze imaginea partidului si a colegilor mei. Conform legii, demisia din USR duce automat la pierderea mandatului de consilier general. Voi reveni in partid dupa o decizie definitiva si irevocabila a Justitiei, prin care sa se arate ca nu am facut politie politica”, transmite Roxana Wring.

Inainte sa plece din Romania, in anul 1980, la 25 de ani, Roxana Wring a lucrat pentru o scurta perioada la Oficiul National de Turism, cand s-ar fi ales cu un dosar de urmarire, dar si cu un dosar de colaborator al Securitatii, potrivit CNSAS.

USR a transmis intr-un comunicat ca are criterii clare de admitere, iar Wring nu mai este membru de partid si nici consilier general.

 

NapocaNews