Frankfurt am Main este cel mai liberal oraș din Germania, așa spun localnicii, fiindcă ar avea cel mai mare număr de străini. Oricum, o plimbare sau mai multe prin Frankfurt, câte am făcut eu, mi-au dat senzația că sunt la New York, prin atmosfera stradală, o invazie de străini, un amestec de graiuri, ca și o libertate de mișcare și comunicare. Iar germanii erau… americani. Toți știu limba engleză și au pe chip inconfundabilul Smile. Arabi imens de mulți, tot felul de colorați (nu negri!), ca parabolanii din Agora, îți doreai să vezi și niște albi dolofani, cu cârnați și halbe în mâini. Și m-am bucurat când i-am văzut în piața centrală, Piața Primăriei, ocupând mesele de la berăria Posstmail, și cântând cu halbele ridicate. Eu am ales cafeneau de alături, „Einstein Caffee”, ca să-i văd mai bine. Era și mai liniștită, cu dichis, fiindcă aici nu se bea bere, ci cafea și ceai.
Din acest motiv oare, al internaționalizării orașului, să se fi petrecut o schimbare de macaz în viața germanilor? Există opinia că doamna Merkel a făcut o greșeală, deschizând porți largi „coloraților”, care au și purtări obraznice, sfidătoare chiar. Acest personaj este descurcărețul, noul stăpân pe situație. Seamănă cu Imigrantul, pe care atât de bine l-a întruchipat Chaplin în micuțul Charlot. E greu să înțelegi acest balans, doar nemții nu sunt români, care prin tradiție se lasă călăriți de străini. Istoria germanilor e alta! Opinia multora este că doamna Merkel face numai ce-i dictează băncile, Frankfurt-ul fiind prin excelență un oraș bancar, însăși Banca centrală europeană se află aici, iar mai nou există o legătură bună între băncile germane și cele elvețiene, materializată prin multe filiale bancare și magazine elevețiene.

Oricum, există aici opinia că „vina germană” încă îi mai apasă pe localnici, dar există și opinia că este vorba despre o înaltă educație, germanii sunt foarte modești, se poartă foarte delicat cu străinii, au un fel de sfială, de teamă, greu de înțeles. De aceea, ca să-i înțeleg mai bine, primul lucru pe care l-am făcut a fost să vizitez Muzeul de istorie.

*
Este o minune de muzeu, ceva genial, fiindcă a fost creat cu un ochi de artist. Faptele istorice sunt îmbinate cu arta, peste tot ele au ca ilustrație tablouri, opere de artă. Însăși construcția muzeului, aflat la doi pași de Dom și Calea Romanilor, este o operă arhitectonică deosebită. Atmosfera vechiului burg este prezentată printr-un tablou uriaș, reprezentând o piață cu negustori, călăreți, căruțe, barăci, pe malul Main-ului. Iar o sală cu machete îți prezintă cum arăta orașul înainte de al doilea război mondial, după bormbardarea lui de căte aliați și după, până azi, când Downtown-ul este plin de zgârie-nori foarte diferiți și originali. La etajul 3, numit Frankfurt Jetzt! (Frankfurtul de azi) se găsesc toate aceste construcții noi. E greu de imaginat ce efort, ce muncă sisifică a fost necesară ca un astfel de oraș să învie ca Pasărea Phoenix din cenușă. Căci cenușă a fost. Aliații au creat o capodoperă de ruine. În picioare nu au mai rămas decât două biserici, Domul Sf. Bartolomeu și Sf. Nicolae, monumente etalon, probabil că piloții care au bombardat erau creștini și le-au ocolit.
Senzațională este ideea de a prezenta epocile istorice prin tablouri, prin portrete în special, dar și prin icoane, o formidabilă arhivă iconică. Pesonalitățile orașului sunt prezentate și ele prin tablouri de artă, înșirate pe toți pereții, la tot pasul. Istoria veche este redată prin site-uri, încă de afară, de la intrare, la subsol și în sala de la etajul 1, plină de vitrine cu monezi ale timpului.

La fel de impresinantă este sala cu armuri medievale, cu regi și prinți, cu tablouri ale unor personalități în picioare, adevărate capodopere. Sunt în prim plan kaiserii Leopold și Ferdinand, încoronați chiar aici, în biserica Sf. Bartolomeu, de la capătul Căii romanilor, un cult german fiind istoria Romei.
Se vede peste tot mâna artiștilor care au contribuit la organizarea impecabilă a acestui muzeu. Este o lecție pentru toți. Și cred că elevii învață aici istoria orașului, fiindcă este o istorie măreață, ilustrată cu opere de artă, care o fac atractivă, vie. La ultimul etaj, Weltstadt, exisă un mare turn circular, ca un fel de Kinetoscop, în care istoria apere în mișcare, stai pe loc și prin fața ta se perindă, în vitrine, momente ale istoriei orașului. Evident, există și o sală de proiecții, am putut vedea un film care prezintă Frankfurt-ul în secolul 20. Evident, nu lipsește nici sala cu Hitler și zvastica germană.

E uimitor cum s-au salvat toate aceste minuni, documente de preț ale istoriei, cum ar fi statuile romane, dar mai ales tablourile de artă și icoanele. Iar ceea ce vezi la parter, Miniatur cabinet, întrece imaginația, unde sunt colecțiile lui Morgenstern, Dalberg și Daems, mari colecționari de artă. Dar există și colecția de cărți legate, Waldschimdt, a lui Johnn Martin, o adevărată comoară, care conservă și preocupările astronomice ale oamenilor de știință germani.
Din acest muzeu am dedus că germanii au o istorie atât de fantastică, îi face atât de puternici, încât nu ar trebui să aibă nici o teamă față de invazia asiatică. Iar comportarea lor modestă este semnul puterii, al stăpânirii de sine. Avem o imagine deformată despre acest popor, redus la momentul nazist, la arianism și alte cauze nefaste. Istoria Frankfurtului este plină de urme evreiești și este obligatoriu, dacă vrem să-i înțelegem pe germani, să ne debarasăm de bombardamentul cinematografic ostil. Rasa germană nu l-a dat numai pe Hitler, ci și pe Kant, Goethe, Hegel, Schopenhauer și sute, mii de filosofi, artiști plastici, muzicieni de geniu, fără de care omenirea ar fi extem de săracă. Ba se spune că fără Bach, nu am avea nici dovada existenței lui Dumnezeu.
Și din felul cum i-am văzut pe germani că se comportă acasă la ei, automat mi-a venit în minte gesturi asemănătoare pe care le-am întâlnit la Londra, Paris sau New York. Ceea ce leagă popoarele civilizate este un element comun: modestia. Care s-a transmis și starurilor. Englezii sau francezii autentici sunt la fel de modești ca și germanii autentici. Niciodată n-ai să vezi vreun venetic că e modest. Mă gândesc la chinezii întâlniți la New York, cât sunt de agresivi, deja au și 9 enclave Chinatown, sau la asiaticii de acolo. Femeile musulmane nu și-ar da năframa de pe cap sau față, iar la ocean intră în apă îmbrăcate, cu tot veșmântul religios, stârnind râsul tuturor. Este o invazie generală de asiatici. Un om civilizat va da întotdeauna un pas înapoi, un venetic, niciodată. El e arogant și obraznic.

*

Și acest fapt l-am constatat imediat la Beauty Museum, o clădire nouă, modernă, pe malul râului Main, în care urci ca la Guggenheim Museum, în spirală, și care are un etaj, ultimul, dedicat musulmanilor. Iată cum germanii le-au acordat asiaticilor cinstea de a se arăta pe sine cum vor ei. Acest etaj chiar se numește Muslim Fashion. Așa ceva n-am mai văzut! Să vezi moda din Indonezia, de pildă, țară cu 240 de milioane de locuitori, majoritar musulmani. Sau cum se practică vestimentar islamul în Malaysia.
Evident, există și proiecții de filme, cu vedetele musulmanilor, precum Habib Yazdi și Abbas Rattani. Mulți sunt comercianți, fiindcă acest muzeu este dedicat industriei lucrurilor frumoase, o idee, să recunoaștem, foarte originală.
Acolo am văzut și imagini cu o congresmană americană din comunitatea arabă, care este la mari cuțite cu Donald Trump. Este prezentată aici într-un film și arătată cum se îmbracă, cum face exerciții la Fitness, cât de libertină este în viața privată, dar cât de aprig apară drepturile arabilor și cum își justifică privirile acuzatoare la lumea civilizată, care nu-i înțelege pe arabi. Arabii sunt lumea civilizată, nu acești sălbatici de americani et co., care au cucerit lumea cu armamentul greu, nu cu înțelepciunea! Civilizația este pusă în fața unui fapt împlinit. În Germania am auzit de nu știu câte ori vorba: „În curând, Europa va fi musulmană! Și totul va începe de aici, din Germania”.
Există și o caricatură aflată pe toate drumurile, și pe internet, în care este ilustrată evoluția istorică a germanilor, începând cu un german care, în urmă cu decenii, îi dădea un șut unui musulman, alungându-l peste graniță, și terminând cu imaginea caricaturală a unui musulman care, azi, acum, îi dă un șut în dos unui german, care aleargă zburând!

Grid Modorcea, Dr. în arte
Corespondență de la Frankfurt