Ma ridic în genunchi și urc spre cer
Ca toamna privirea de lup țintește cum înalță rugăciunea cuvintele
Mă cobor în picioare și întrebările deschid petale de zefir
Doar tu dansând cu singurătatea cunoști adevărata înviere a emoției

Drumul e presărat cu pulbere din mirările spinilor

Undeva departe blana zăpezilor de altadată se lasă mângâiată de răsuflarea Ta Doamne
amintind primăvara aceea care a plecat departe
unde florile recunoștintei se frâng cu zgomot în ramuri verzi de maslini
din gradina Celui părăsit

Ionuț Țene