La aproape 80 de ani de cand a fost declarat specie disparuta, tigrul tasmanian ar fi fost vazut de mai multe persoane, fapt ce este mentionat chiar intr-un raport oficial.

Conform unui document facut public de Department of Primary Industries, Parks, Water and Environment din Tasmania, numai anul acesta animalul a fost vazut de doua ori, informeaza Fox News.

In iulie, un barbat a anuntat ca a vazut o urma a acestui tigru, intr-o zona muntoasa. O luna mai tarziu, un altul a anuntat autoritatile ca a vazut un astfel de animal pe pamanturile sale, „in urma cu 7 ani”.

Si in 2018 au existat astfel de cazuri. O femeie a anuntat ca a vazut un tigru tasmanian cu doi pui in muntii Hartz, in luna noiembrie.

De asemenea, un cuplu din Australia a anuntat ca un tigru tasmanian a traversat strada, prin fata masinii in care se afla, in februarie. Acesta s-ar fi oprit si chiar a privit cu atentie catre cei din vehicul, timp in care si acestia l-au putut observa.

Cei doi spun ca avea dungi pe spate, coada foarte incordata, era mai mare decat o vulpe, dar mai mic decat un ciobanesc german.

Potrivit celor doi, animalul era calm si nu parea deloc speriat.

In total, au existat 8 astfel de anunturi din 2016. In 2017, chiar a aparut o inregistrare in care se crede ca protagonistii sunt tigri tasmanieni, in mediul lor natural.

Un studiu din decembrie 2017 arata ca, gratie recentelor descoperiri facute in domeniul ADN-ului, este posibil ca specia, care a aparut in urma cu 4 milioane de ani, sa fie readusa la viata.

Ultimul membru cunoscut al speciei, botezat Benjamin, a murit intr-un zoo in septembrie 1936.

NapocaNews