Senatorul PSD Titus Corlatean a anuntat miercuri, la finalul sedintei de plen, ca va analiza daca „mai are ceva de facut” in PSD, dupa lipsa cvorumului la dezbaterea propunerii sale legislative pentru declararea zilei de 4 iunie, ca Zi a Tratatului de la Trianon in Romania.

„Constat cu regret ca s-a incercat din rasputeri, din mai multe directii, sa se stopeze astazi dezbaterea si supunerea la vot a initiativei pe care am formulat-o privind proclamarea zilei de 4 iunie ca zi a Tratatului de la Trianon in Romania, o initiativa care marcheaza o simbolistica nationala importanta, cu atat mai mult cat anul viitor vom aniversa Centenarul recunoasterii internationale a granitelor Romaniei, inclusiv cu reintoarcerea legitima a Transilvaniei la Romania.

Constat ca aceasta initiativa legislativa va intra in adoptare tacita, lucru care nu ma incalzeste pe mine, pe initiator, absolut deloc, pentru ca era nevoie de o dezbatere si de o expunere a punctelor de vedere din partea grupurilor politice (…).

Constat cu regret ca incercarile de a stopa aceasta dezbatere si de a se pierde cvorumul astazi, dupa repetate amanari, provin inclusiv din partidul din care fac parte. In consecinta, vreau sa multumesc celor care au fost prezenti, inclusiv colegii din PSD care au ramas in sala pana la acest moment, si vreau sa va informez la rece, nu la cald, pentru ca la cald nu este bine, ca imi voi face evaluarea sa vad ce mai am de facut, daca mai am de facut ceva in acest partid„, a afirmat Corlatean.

Termenul pentru adoptarea tacita in Senat a propunerii legislative pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, initiata de Titus Corlatean si Serban Nicolae, se implineste pe 18 octombrie.

Sedinta de plen a Senatului a fost suspendata, miercuri, din lipsa de cvorum, verificarea prezentei dovedind ca in sala se aflau doar 50 de senatori, fata de cel putin 69, cat ar fi fost necesar.

„Nu avem cvorumul de sedinta”, a anuntat presedintele Senatului, Teodor Melescanu, care a suspendat plenul dupa dezbaterea a 12 acte normative dintre cele 118 inscrise pe ordinea de zi.

NapocaNews