U-BT Cluj-Napoca a învins formaţia bulgară BC Balkan Botevgrad, cu scorul de 92-80 (31-11, 23-20, 17-25, 21-24), marţi seara, în Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj-Napoca, în Grupa G a FIBA Europe Cup la baschet masculin.

”U” a reuşit a doua victorie consecutivă în grupă, una fără emoţii, deşi bulgarii s-au apropiat pe tabelă în partea secundă, după 20 de minute dominate categoric de clujeni.

Gazdele conduceau cu 44-21 la pauza mare, dar Balkan s-a apropiat la 11 puncte (78-67), apoi la 10 (90-80), iar în cele din urmă ardelenii au câştigat cu 92-80.

Tripleta Planinic – Johnson – Richard a fost artizana victoriei echipei gazdă. La U-BT Cluj au evoluat Artis Ate 10 puncte, 4 recuperări, 5 pase decisive, Ştefan Grasu 1 p, 1 pd, Kerron Johnson 18 p, 8 rec, 9 pd, Patrick Richard 19 p, 5 rec, Karlo Zganec 9 p, 3 rec, 3 pd, Andrei Kalnicenko 2 p, 2 rec, 4 pd, Darko Planinic 18 p, 5 rec, 1 pd, Anton Grigorie Rotaru 1 rec, Donatas Tarolis 10 p, 7 rec, 2 pd, Rareş Uţă 5 p, 1 rec, David Vida 2 rec.

Pentru oaspeţi au jucat Jordan Callahan 16 p, 1 pd, Dimităr Dimitrov 11 p, 7 rec, Kenneth Michael McElrath 5 p, 5 rec, 1 pd, Kris Minkov 7 p, 2 rec, 2 pd, Aleks Simeonov 2 p, 4 rec, Ivko Ivkov 5 p, 1 rec, Daishon Amir Knight 11 p, 2 rec, 7 pd, Marko Radonjic 10 p, 4 rec, 1 pd, Mihailo Sekulovic 10 p, 6 rec, 1 pd, Stanislav Ţonkov 3 p, 1 pd.

U-BT Cluj-Napoca ocupă primul loc, cu 4 puncte (2 jocuri), urmată de BC Balkan, 3 p (2 j), Enisei Krasnoiarsk, 1 p (1 j), Soedertalje, 1 p (1 j).

Miercuri se va juca meciul Enisei Krasnoiarsk – Soedertalje.

U-BT Cluj-Napoca va juca următorul meci pe 6 noiembrie, în deplasare, cu Enisei Krasnoiarsk.

NapocaNews