Managerul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu s-ar mulţumi cu un egal în meciul de la Cluj, cu campioana CFR.

”Jucăm la Cluj, la campioana ţării, dar mergem cu gândul la victorie, pentru că avem nevoie de puncte. Am pierdut puncte preţioase etapa trecută, cu Iaşul, iar acum ne dorim victoria. Sper să şi reuşim să o obţinem. (…) Nu m-aş mulţumi cu un rezultat de egalitate, numai cu cele trei puncte”, a declarat Piţurcă.

”Nu cred că trebuie considerat un derby. Într-adevăr e echipa de pe primul loc, e campioana, iar noi suntem pe locul 3 în clasament. Am pregătit normal acest meci, cum am făcut-o întotdeauna. Întâlnim jucători buni, jucători puternici, ne-am luat măsuri pentru acest joc, însă este un joc ca toate celelalte, nu e atât de important cum ar fi în play-off, însă pentru noi şi pentru mine personal e foarte important”, a afirmat Piţurcă.

Fostul selecţioner a precizat că Universitatea nu va putea conta în meciul de sâmbătă pe doi jucători de bază, atacantul Elvir Koljic şi jucătorul de bandă stânga Nicuşor Bancu: ”Ne-am pregătit foarte bine, cu jucătorii pe care i-am avut la dispoziţie. Din păcate am pierdut un jucător pentru acest meci, este vorba de Koljic, care a făcut o uşoară întindere şi va lipsi de la acest meci. Nu va juca nici Bancu, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, în rest tot lotul e valid”.

În schimb, bosniacul Zakaric şi sârbul Cosic sunt apţi de joc în momentul acesta şi pot să apară la Cluj.

Piţurcă se aşteaptă la un meci dificil în Gruia, după ce campioana a avut două jocuri mai puţin reuşite, pierzând la Glasgow cu Celtic în Europa League şi la Ovidiu cu FC Viitorul în Liga I: ”E mai greu să îi prindem pe Dan Petrescu şi pe CFR cum i-a prins Viitorul, însă în fotbal se poate întâmpla orice. Cu siguranţă că CFR nu va arăta cum a făcut-o cu Viitorul, dar e şi meritul Viitorului pentru jocul slab al CFR-ului. Ne aşteptăm să întâlnim un CFR extrem de puternic, cum îl ştim toţi”.

Piţurcă a comentat şi evoluţiile lui Andrei Ivan, care nu a reuşit încă să înscrie de la revenirea la Universitatea: ”Ivan s-a pus în slujba echipei, va veni şi golul, dar pentru noi e important să câştigăm. Nu e nicio presiune, va marca şi goluri”.

Fostul selecţioner s-a referit şi la jocul făcut de Bancu la naţională: ”Bancu e jucător polivalent, ca şi Ivan. Bancu a făcut o partidă excelentă cu Norvegia, l-am văzut în careul advers, a scos penalty. Poate juca orice, şi fundaş stânga, şi mijlocaş central, şi mijlocaş stânga. La Universitatea va juca orice e nevoie pentru echipă”.

Universitatea va juca trei meciuri consecutive în deplasare, cu CFR Cluj, Academica Clinceni şi în Cupa României, cu Universitatea Cluj.

”Sper că vom obţine maximum, asta ne dorim, dar să trecem de acest joc mai întâi (cu CFR), este cel mai important”, a subliniat Piţurcă.

Piţurcă a abordat şi problema gazonului de pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, recunoscând că s-a gândit să demisioneze dacă nu se rezolva situaţia: ”M-am gândit la demisie dacă nu se rezolva problema gazonului. (…) Înainte cu trei zile de meciul cu Dinamo, gazonul va fi pus. Zilele următoare va începe decopertarea, totul e semnat, nu se mai poate întoarce nimic. Acest gazon vine din Grecia. A fost un reprezentant din partea clubului nostru, l-a văzut, gazonul este excelent. Aveam opţiuni să îl aducă din Olanda sau din Grecia. Am optat pentru Grecia, pentru că şi firma de acolo ne-a spus că este foarte bun, mai ales că se aseamănă clima lor cu a noastră”.

Universitatea Craiova o va întâlni pe CFR Cluj sâmbătă, de la ora 20:30, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, în etapa a 13-a a Ligii I.

NapocaNews