Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” i-a desemnat pe câştigătorii celor 34 de burse pentru elevii de liceu, studenţi, masteranzi şi doctoranzi.

Pentru acestea şi-au depus dosarul aproape 60 de candidați din toată țara, transmite biroul de presă al Mitropoliei Clujului. Masteranzii şi doctoranzii care au candidat pentru bursele scoase la concurs au prezentat un proiect de cercetare pe o temă interdisciplinară, din domeniile propuse: teologia şi interpretarea ştiinţelor, teologia şi bioetica, teologia şi mediul înconjurător, teologia şi artele, teologia şi lumea.

„Pentru a stabili o ierarhie care să reflecte obiectiv şi transparent atât performanțele şcolare, cât şi profilul social şi familial al fiecărui candidat, evaluarea dosarelor elevilor de liceu şi ale studenților s-a făcut pe baza unei grile de punctaj, în timp ce proiectele de cercetare ale masteranzilor şi doctoranzilor au fost evaluate şi notate de o comisie de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca”, a precizat administratorul Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, părintele Bogdan Ivanov.

Fondul alocat pentru bursele din acest an şcolar şi universitar se ridică la suma de 103.200 lei, iar până în prezent, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a acordat 363 de burse unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 932.700 lei. Lista bursierilor poate fi consultată pe site-ul Fundației.

„Bursele pentru elevi, în cuantum de 300 de lei lunar, studenţi şi masteranzi, în cuantum de 400 de lei lunar, se acordă pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctoranzi este de 500 de lei lunar şi se acordă pe o perioadă de 12 luni, toate începând cu data de 15 noiembrie 2019”, conform celor precizate de pr. Bogdan Ivanov, administrator al Fundaţiei, şi economistul Sorin Câlea, contabilul Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”.

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, înfiinţată în anul 2008 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania, are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoşi dar lipsiţi de posibilităţi, din resursele proprii, pe care le administrează potrivit dorinţei fondatorului ei.

NapocaNews