Deputatul Iulian Bulai, membru în Biroul Naţional al USR, propune revenirea la tribunalele populare ca o soluţie pentru rezolvarea problemelor de la Revoluţie. Deşi asemenea tribunale au existat în România comunistă, după 1947, Bulai dă exemplul Africii de Sud.

„Eu nu mai am încredere că justiţia mai poate face ceva în momentul de faţă. Soluţia în momentul de faţă este să aplicăm o metodă care s-a aplicat în Africa de Sud imediat după Apartheid şi a fost un tribunal public, popular al adevărului şi dreptăţii. După Apartheid a fost acest fenoment în care toată societatea era contaminată de o vină colectivă. A fost o discriminare împotriva unei majorităţi. Aşa a fost şi în România în perioada comunistă. Atunci ai nevoie de o asumare la nivel colectivă, publică, pentru că nu mai poţi găsi cel mai probabil vinovaţi pentru fapte care s-au prescris”, a declarat Iulian Bulai, vineri seara, la B1 TV.

NapocaNews