Nu votez cu niciunul dintre cei doi, căci în sufletul meu este Avram Iancu, care nu s-a luptat pentru jucării.


A doua zi după vot, ”răul cel mai mic” se transformă în ”răul cel mai mare” căci capătă puterea dată de votul tău. Cu alte cuvinte, așa cum bine spunea Doamna Aspazia Oțel Petrescu, nu există de fapt rău mic si rău mare, ci există rău.


Să ne reamintim puțin cum au acționat PSD si PNL în două probleme naționale, Codul Administrativ și Valea Uzului. Legea Codului Administrativ, prin care limba maghiară devine a doua limbă oficială în statul român, a fost elaborată în 2018 de PSD și trecută prin parlament bineînţeles de PSD si aliații săi, ALDE si UDMR, fiind respinsă în cele din urmă de CCR prin declararea ei ca fiind neconstituțională, după mitingul si marșul organizat de Calea Neamului si Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș. PSD nu s-a lăsat însă și a trecut Codul Administrativ anul acesta prin Ordonanță de Urgență, fapt la care am reacționat prin mitingul din Piața Victoriei din luna iulie. Chestiunea așteaptă o rezolvare de la Avocatul Poporului, care a fost sesizat în acest sens Curtea Constituţională. Până în prezent, Curtea nu a dat vreun răspuns. În ceea ce privește Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului, PNL, UDMR și USR si-au dat mâna, în textul Moțiunii de Cenzură prin care au vrut să dea jos guvernul PSD, regăsindu-se și acuzațiile clamate de UDMR, de așa zisă ilegalitate în ridicarea de către Primăria Dărmănesti a Crucilor si Monumentului închinate Eroilor Armatei Române. La rândul lui, Prefectul PSD de Bacău, mentinut si în prezent în funcție de către Guvernul PNL Orban Ludovic, a dat (cu câteva zile înainte de Ziua Armatei) în judecată Primăria Dărmănești cerând în instanță anularea autorizației de construire a Crucilor si Monumentului, precum şi scoaterea terenului Cimitirului de la Valea Uzului din proprietatea Primăriei Dărmănești, adică fix ceea ce cer Ungaria si UDMR. Clarificarea situației de la Valea Uzului ține, după cum toți ne dăm seama, de o voință politică, căci nu este deloc greu ca un Monument si 52 de Cruci închinate Eroilor care si-au dat viața pentru Țara aceasta să primească tone de autorizații, pentru tonele de sânge vărsat pentru ca acesti domni si doamne să poată ocupa o funcție într-un stat care se numește Român. Da, nu ar fi deloc greu dacă politica partidelor care-și trimit în turul doi al alegerilor candidați la Preşedinţia României ar fi una națională…dar nu este, căci este vorba de fapt de un singur partid, ”Partidul Străinătății”, care are mai multe ramuri, filiale, sau cum vreți voi să le numiți. Acest unic partid ține o țară bogată pe ultimele locuri în Europa, acest unic partid a izgonit din România milioane de români, a picat Referendumul pentru familie, a dat pe nimic bogățiile acestui Pământ, a distrus industria națională, elaborează legi antiromânești, instaurează cenzura prin organisme de stat. Acest unic partid prin toate guvernele sale a scos din manuale Istoria si Literatura Națională, de nu mai știu copiii noștri nici măcar cum arată Constantin Brâncoveanu sau Octavian Goga, a pus drujba pe păduri si parcă ar vrea să nimicească și munții de ar putea, așa cum de 30 de ani nimicește un întreg popor. Ei bine, acest unic partid ne cheamă printr-o cumplită bătaie de joc, din când în când, la vot, pentru a ne da iluzia ”alegerii”, democrației, pentru a -si atinge de fapt scopul, anume învrăjbirea noastră, divizarea și consumarea energiilor naționale pentru ca el să poată guverna liniștit în slujba celor de alt neam. Nefiind totuși perfect, tot din când în când, își dezvăluie ipocrizia, toate ramurile lui fiind la un moment dat în alianțe fățișe, parcă pentru a râde si mai tare de noi. Amintiți-vă, că toți cei care se ceartă astăzi la televizor şi-au strans de atâtea ori mâna în politică si afaceri, pentru a strânge România de gât. Amintiți-vă că toți au fost în alianțe cu UDMR, că toți s-au dus umili cu basca în mână pe la străini să ceară ”tronul”. Voi chiar mai credeți măcar o secundă în vorbele lor, în promisiunile lor? Dar ei nici măcar nu vă promit Demnitate, sau vreun Ideal, ei vă promit trei mărgele înşirate pe o iluzie. Pentru asta vreți să-i votați, să le dați cu mâna voastră Puterea de a vă conduce destinele, de a vă irosi anii din viață, de a conduce România? Mă întrebați desigur care este soluția. Soluția este să vă păstrați neatinsă Demnitatea Națională, să se aleagă doar ei între ei, să le dăm votul de blam prin absența de la jocul lor, iar prin această masivă absență de la promovarea răului să le dăm o palmă si poate prin asta să avem șansa de a se naște odată şi odată ceva! Să nu-i lăsați să se împăuneze cu votul dat de mâna voastră, să-i ”aleagă” rudele, membri de partid, de clan, NU VOI.


De aceea zic, duminică mergeți la Biserică, nu votați cu mâna voastră răul. Nu vă luptați pentru jucării!

Mihai Tîrnoveanu