Un constănţean supravieţuitor al Experimentului Piteşti spune că se simte umilit de ultimele declaraţii ale doi cercetători ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii potrivit cărora teroarea din închisorile comuniste a fost doar o reglare de conturi între grupări de legionari, iar cei care au suportat-o sunt nişte „c..i“ cu ochi, titreaza Adevarul.

Pe vremea când era tânăr student la Facultatea de Filozofie Bucureşti, George Cuşa, (93 de ani), a trăit oroarea Experimentului Piteşti, fiind arestat şi condamnat în toamna anului 1948 pentru uneltire împotriva regimului, fiind simpatizant al legionarilor.

Toţi studenţii condamnaţi erau duşi la închisoarea Piteşti, acolo unde s-a derulat în urmă cu 70 de ani, cel mai crunt experiment din spaţiul carceral: reeducarea, în cadrul căreia mai mulţi studenţi au murit din cauza bătăilor şi alţii s-au sinucis. Eugen Ţurcanu, iniţiatorul reeducării, un fost legionar convertit la comunism, i-a fost coleg de celulă timp de şapte luni.

„Era un tânăr inteligent, un tip aspru, care avea o faţă dură şi o voce metalică, un foarte bun organizator, iar comuniştii aveau nevoie de un asemenea element“, aşa cum şi-l aminteşte George Cuşa, una dintre victimele sale. „Un moldovean a înfiinţat Mişcarea Legionară, un moldovean o va distruge“, spunea Ţurcanu colegilor de celulă. I-a turnat pe foştii colegi care au fugit în străinătate Şi George Cuşa a fost forţat să-şi trădeze prietenii şi colegii. A refuzat iniţial şi a fost bătut până şi-a pierdut cunoştinţa. La început nu mi-am dat seama că sunt în stare să te omoare dacă refuzi această reeducare. Iniţial am spus că accept reeducarea, dar nu după metodele sovietice ale lui Anton Makarenko, pentru că acele metode vizau delicvenţii de drept comun, lipsiţi de orice crez. Nu m-au lăsat să termin ce aveam de spus, că au tăbărât pe mine şi m-am trezit abia a doua zi. M-au bătut cu bastoane, scânduri şi tot ce mai aveau pe-acolo. Am fost bătut groaznic“, îşi aminteşte de tinereţea sa pierdută prin închisori.

Când şi-a revenit, a decis că doar Dumnezeu îi poate lua viaţa şi a spus: „Da“. „Am avut şansa mea şi i-am turnat pe vreo 12 foşti colegi care plecaseră în străinătate. În 1949, toţi colegii ne-am întâlnit la Belle Arte şi ne-am hotărât să fugim din ţară. Au plecat 23 şi am rămas doi. Aşa cî m-am gândit să le spun asta pentru că oricum nu avea cum să le mai facă niciun rău. Altfel, ar fi trebuit să spun de rudele mele şi de oamenii din Mihail Kogălniceanu, care erau în mişcarea e rezistenţă“, dezvăluie el. Faptul că a acceptat să facă parte din „reeducare“, nu i-a adus nicio favoare, niciun blid cu mâncare în plus, aşa cum a fost acuzat acum de cercetători. „Care blid de linte? Care ajutor? Eu, doar după nouă ani şi jumătate de închisoare, la Aiud, am avut voie să trimit o carte poştală acasă“, mărturiseşte el.

NapocaNews