Toate programele de sprijin derulate de Ministerul Agriculturii şi care funcţionează vor rămâne, a declarat marţi, în Teleorman, ministrul de resort, Adrian Oros, care a subliniat faptul că pentru a ieşi în câştig, fermierii trebuie să ia în calcul formele de asociere.

„Toate programele care sunt în derulare, care sunt bugetate vor continua şi pe parcursul anului viitor. Sigur că la sfârşitul anului viitor vom face o analiză şi vom vedea care programe sunt benefice, care au un impact social şi economic benefic şi acolo unde lucrurile nu merg bine, vom veni cu altceva”, a declarat ministrul Agriculturii.

El a precizat că ceea ce a găsit „bun” la Ministerul Agriculturii şi funcţionează va continua, „toate programele care sunt în derulare şi funcţionează vor rămâne”.

Oros a adăugat că se ia în calcul implementarea unor programe care să le completeze pe cele existente, întrucât multe dintre cele care sunt în derulare sprijină producţia, însă lasă nerezolvată problema depozitării şi a valorificării producţiei în condiţii avantajoase pentru producător.

„Am constatat că multe dintre aceste programe au sprijinit producţia. (…) Problema principală pe care am identificat-o şi în alte părţi unde am fost este cea a depozitării, a sortării şi a vânzării în condiţii avantajoase, pentru că, de fapt, despre asta este vorba. Şi atunci, ne-am gândit să venim cu nişte programe de completare, în aşa fel încât ei (n.r. – producătorii) să-şi poată vinde producţiile la preţuri avantajoase pentru ei şi să intre şi pe piaţa mare, pe piaţa retailerilor”, a spus Oros.

În opinia ministrului, singura modalitate prin care fermierii vor avea de câştigat în faţa intermediarilor este aceea a asocierii în cooperative agricole.

„Singura modalitate este să se asocieze, să-şi facă depozite unde, pe lângă depozitarea mărfii, se sortează, se ambalează şi se livrează la nişte preţuri mai bune. Altfel, întotdeauna vor fi la mâna samsarilor care or să ia la preţul cel mai mic şi ei or să câştige cel mai mult, pentru că, în tot lanţul ăsta din agricultură (…), am observat că cel care produce câştigă cel mai puţin sau câteodată pierde. Singura modalitate realistă ca să câştige şi cei care produc (…) este prin cooperative”, a subliniat Adrian Oros, dând ca exemplu de succes cooperative agricole din judeţe precum Cluj, Galaţi sau Giurgiu.

Ministerul Agriculturii intenţionează să implementeze programe de sprijin pentru cultivarea şi a altor legume, nu numai pentru tomate.

„Trebuie să vă spun că Ministerul Agriculturii nu trebuie să-i ajute doar pe cei care cultivă roşii. Sunt şi alte tipuri de legume care trebuie sprijinite, astfel că o să gândim nişte scheme de ajutor şi pentru ceilalţi legumicultori”, a afirmat Oros.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, s-a aflat, marţi, în comuna Bragadiru, unde s-a întâlnit cu fermieri din judeţul Teleorman.

NapocaNews