Trec țiganii cu fier vechi în căruțe printre parcările blocurile udate din belșug cu tristețe
Merg geci ponosite pe alei găurite de oboseala trecerii
Și niciun felinar nu lumineaza tăcerea înserării
Plouă mărunt cu lacrimi și câinii își măsoară cozile de pisică
Se adună căciuli ponosite de copii pe la colțuri încălzind respirația betoanelor
Doar tu privești singurătatea cerșetorilor din cartierul nou ca bibeloul ciobit
fără grădinițe, cărări între suflete sau viitor

Cimitirul s-a gătit frumos de ziua morților cu flori de ceară
Puii de la incubator au luat zborul spre pădurea de lut din apropierea depresiei
Să vâneze vulpi toamna târziu
Balcoanele sunt atât de aproape si se prind de mâini sub formă de inimi cu sârmă
Si chemarea mă uită în brațele ei
Acolo pe câmpul care creștea odată crizanteme
Acolo pădurea de peturi crăpate sunt urme arheologice,
amintirile unui bătrân sat cu miros de busuioc și tămâie
unde carele trase de boi duceau fânul la iernat,
iar sânii fetelor uscau flori de câmp să miroase frumos primăvara

Ionuț Țene