Regizorul Andrei Serban si-a dat demisia din functia de profesor de la Columbia University. Motivul pentru care a renuntat la aceasta titulatura l-a expus pe larg, in urma cu cateva zile, in emisiunea Eugeniei Voda, “Profesionistii”, la TVR 1.

„În epoca Trump, dreapta e foarte radicala, stanga e foarte radicala. Universitatile in America sunt, de obicei, de stanga, iar la Columbia University este un fel de socialism care merge spre comunism, e o noua forma de comunism”, a spus el, fiind privit cu neindredere de Eugenia Voda, care i-a replicat „cred ca exagerezi”.

“Corectitudinea politica este un fel de icter galben al Americii”, si-a continuat imperturbabil Andrei Serban povestirea. “Am fost chemati noi, profesorii de la Scoala de Actorie, in care eu eram seful Scolii de Actorie, si ni s-a spus ca trebuie sa facem o comisie in care sa angajam un profesor nou, pentru ca cineva se pensionase, si ramanea un loc liber. Eram cinci – sase profesori. Ne-a spus decaneasa Scolii de Arta ca suntem prea multi profesori albi, prea multi profesori barbati heterosexuali si este de dorit sa luam un nou cadru didactic, de preferinta o femeie de culoare, care, daca este gay, este foarte bine, iar, daca este un barbat, de preferinta sa fie portorican sau de culoare, “sigur nu poate fi cineva cum esti tu, Andrei”, mi s-a spus, “care esti un barbat care a fost casatorit, care esti heterosexual si care ai copii”.

Eugenia Voda l-a intrebat pe Andrei Serban: “Nu-i o gluma?”. “Nu-I o gluma”, a asigurat-o invitatul. “Si-atunci am intrebat: daca din toti candidatii se intampla ca acela care este de departe cel mai pregatit sa-I instruiasca pe acesti studenti care cheltuie o groaza de bani sa vina sa invete, este un alb, cu familie, este casatori? Si mi s-a raspuns: “Nu. Nu-l puteti lua pe acest om”. Era o discutie de principiu, nu aveam pe nimeni pregatit pentru acest post. Dupa care s-a adeverit ca cineva care era foarte, foarte bun, nu a fost luat si a fost luat altcineva, care era o persoana gay, de culoare. Asta a fost deja un punct in care am simtit ca iau o decizie contra vointei mele si ca sunt necinstiti si ca eu sunt seful comisiei si ca eu accept ceva pentru ca mi se spune, pentru ca mi se ordona. Ma simteam iar in comunism”, a explicat Andrei Serban.

“Iar a doua intamplare a fost in momentul in care aveam admitere pentru studenti, unde veneau tineri din Toata lumea, nu doar din California si nu doar din America erau cam zece pe loc. Intr-o auditie vine un transsexual, un baiat care a decis sa devina fata. Il intreb ce-a pregatit si-mi raspunde ca a pregatit monologul Julietei. Julieta este o fata de 14 ani, puritatea intruchipata, era imposibil pentru mine sa cred ca acest baiat care a devenit fata acum trei ani poate fi Julieta. Putea sa incerce alte roluri. Si l-am intrebat: “Altceva nu ai decat Julieta?” si-a zis “Nu. Va deranjeaza?” Imediat a simtit ca am indoieli. I-am raspuns: “Nu ma deranjeaza, dar nu stiu cum as putea crede ca tu esti Julieta”. A spus monologul si, dupa ce a iesit, restul comisiei care era langa mine a inceput sa ma blameze ca de ce nu pot eu sa cred ca el poate fi Julieta. “Pentru ca nu pot sa cred”, le-am raspuns eu, “nu pot sa cred ca el poate juca Julieta si nu pot sa cred ca, daca el vine student la Columbia, eu voi putea sa lucrez cu acest baiat care a devenit fata de trei ani de zile si sa-l invat sa fie Julieta. Nu pot, as fi necinstit față de mine însumi, daca fac asta. Mi-am oferit demisia si-am plecat”, a încheiat regizorul Andrei Serban, conform evy.ro.

NapocaNews