Pentru unii pare neadevărat acest titlu, dar pentru cei care au fost zilele trecute la Templul Coral, fondat în 1866, marele lăcaș de cult al evreilor din România (str. Sf. Vineri -9), în ziua când i s-a dedicat un medalion ziaristului, cercetătorului și scriitorului Teșu Solomovici, nu este deloc exagerat. Cărțile d-lui Teșu pledează pentru un românism al evreilor. Cine citește cartea lui O istorie altfel a evreilor din România află nu numai că fiecare pas al istoriei noastre s-a făcut cu aport evreiesc, dar că nici cultura română nu ar fi exitat, nu ar fi fost cum este, dacă nu ar fi pus umărul culturnicii evrei.

Mai mult, la baza ei, a României, se află un trib evreiesc, multimilenar, datat in illo tempore. Ba aflăm că Decebal și-ar fi trimis la Roma doi mesageri evrei ca să discute cu împăratul condițiile păcii. Se schimbă complet datele românismului. Dacia, numită „națiune” de Vasile Pârvan, pentru a-i marca statutul de stat puternic și unitar, nu a mai fost romanizată de romani, ci ocupată de evrei, care ar fi evreizat-o! De ce nu s-a numit atunci Iudacia, un fel de Dacie a Iudeii? Speculațiile pe această linie o pot lua razna. Așa cum razna a luat-o și Neagu Djuvara când i-a pus la temelia poporului român pe cumani! Ba cunosc un cercetător care de ani buni se străduiește să-mi demonstreze că la baza limbilor europene stă limba dacică (de unde o știe el, când ni s-au păstrat doar câteva cuvinte?), iar evreii sunt geți, ba chiar vlahi/valahi. Și la New York cunosc un doctor român care face din dacism moșia lui, iar acum e convins că și ungurii au fost la origine daci! Tot felul de aberații. Se uită complet că limba română are un izvor latin, iar dacă ne uităm latinitatea, pierim, așa cum a pierit și limba latină, cea mai clară și rațională limbă. Sigur, românii vor supraviețui, dar vor fi altceva, un fel de amestec romglez.

Oricum, mult mai logic și convingător este Teșu Solomovici cu a sa „o istorie altfel”. Chiar că e „altfel”. Trăim o modă nouă, un fenomen, pe care l-aș numi Altermania. Toate și totul trebuie să fie ALTFEL. Vom fi un popor altfel. Alterat. În loc ca elevii să învețe istoria normală, consacrată, așa cu au predicat-o Eminescu, Pârvan sau Iorga, le oferim „o istorie altfel”, seducătoare ca speculație, dar fără adevăr, fără probe istorice. Suprema probă ar fi Mihail Sebastian care a plâns la catafalcul lui Nae Ionescu.

Însă argumentul suprem pentru o istorie corectă a evreilor este o faimoasă scrisoare a lui Albert Einstein, vândută cu aproape 3 milioane de dolari, care lămurește pentru totdeauna cea mai disputată problemă a istoriei:

„Pentru mine, religia evreiască este, asemenea altor religii, încarnarea superstițiilor religioase. Poporul evreu, căruia îi aparțin cu drag, și în a cărui mentalitate sunt profund ancorat, nu îmi inspiră un alt respect față de toți ceilalți oameni. Din experiența mea, ei nu sunt mai buni decât alte grupuri de oameni, chiar dacă sunt protejați de cele mai rele excese de o lipsă de putere. Nu simt nimic în ceea ce îi priveşte care ar putea justifica termenul de «popor ales»”.

Este o opinie de bun simț venită de la cel mai mare savant al lumii, opinie care ar trebui să stea scrisă și pe un perete al Templului Coral. Cred că simpla conștientizare a acestui adevăr ar aduce istoria evreilor, implicit a lumii, pe un făgaș normal, firesc și real.
Pe linie speculativă, sunt de accord cu dl. Teșu, așa cum am spus și în cuvântul meu, dar atunci de ce evreii nu-l acceptă pe Iisus, de ce nu s-au încreștinat, așa cum a făcut Shylock (desigur, în urma logicii lui Shakespeare)? Cum e posibil să existe un asemenea miracol, Templul Coral, de o mare frumusețe arhitecturală și decorativă, cu o carte de vizită impresionantă, un simbol al spiritualității umane, fără Iisus în el, cel mai prețios fiu al evreilor?
Moderatorul evenimentului, dl. Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, a declarat de câteva ori că evreii se bucură azi în România (când nu s-au bucurat?) de toate drepturile, dar românii din Israel se bucură de toate drepturile, l-am întrebat? Dl. Teșu a scris o altfel de istorie a evreilor din România, de ce nu scrie și o Istorie a românilor din Israel? I-am aruncat această mănușă. Nu scrie fiindcă soarta românilor din Israel este așa cum o prezint în romanul Mesalina și în volumul Compendiu de cultură evreiască, un eseu în continuarea pionieratului lui Eminescu de cronicar al teatrului idiș, cărți pe care i le-am oferit d-lui Vainer să le citească și să le pună în biblioteca Templului. Aici evreii sunt împărați, acolo, în Israel, românii sunt robi la stăpâni. Dacă sunt împărați aici, de ce nu s-au românizat, cum au făcut alte nații, de ce nu s-au încreștinat, de ce se cred „popor ales” și au rămas tot evrei?!

În general, străinii se bucură în România de mari drepturi, dar reciproca nu este valabilă. Dimpotrivă, sunt țări care îi confundă pe români cu țiganii și îi persecută. Dovadă ce a spus eternul secretar de stat, ministrul minorităților, dl. Victor Opanschi, asimilat cu toarta lui Iliescu (Teșu: „va fi o grea pierdere dacă Iohannis et co. îl vor schimba”), care a citit un cogea dosar pro domo, din care a extras că statul român alocă 250 de milioane de euro pentru minoritați (17 culte și peste 800 de asociații), bani care se dau după necesități, inclusiv pentru publicarea unor cărți ale d-lui Teșu, cum ar fi colecția de texte despre Wilhelm Filderman sau broșura despre sinagogi, așa cum d-l Pop, președintele Academiei Române, prezent și el la eveniment, a finanțat cartea, cartonată și broșată, O istorie altfel…, evident, fără s-o citeaască, fiindcă mi-e greu să cred că un cogea președinte al Academiei, istoric de meserie, ar fi de acord cu istoria evreizată a românilor (desigur, dl. Pop nu se ocupă de lucruri minore, să răspundă la mesajele unui scriitor român, care voia să-și scoată a o suta carte la Ed. Academiei, cu acordul directorului ei, D. R. Popescu, dar s-a făcut că nu vede mesajul, evenimentul s-a scurs și cartea a apărut la altă editură).

Prezentatorii s-au omorât în osanale. Acesta este defectul unui eveniment aranjat. Un asemenea pozitivism exagerat nu e normal, face un deserviciu ideii, e nevoie de un echilibru, care înseamnă puntea reală dintre români și evrei. Îl cunosc pe dl Teșu de peste 25 de ani, de când suntem la Târgul de carte Gaudeamus pe aceeași tarabă cu cărți, simbol al frăției româno-israeliene. Dar el face succes cu cărticica despre Bulă, iar eu fac insucces cu cartea Shakespeare și Eminescu.

Singura voce normală din toată manifestarea corală a fost a lui Nicolae Breban, care și-a exprimat frumosul românism cu demnitate și modestie. El a vorbit despre descendența civilizației din Abraham și Moise și despre dragostea creștină, dar mai ales mi-a plăcut când l-a evocat pe Bătrânul, simbol al românismului, al părinților, al Predaniei. Au fost și alți vorbitori, dar evenimentul s-a încheiat foarte pe românește, cu melodia „Zaraza” (text compus de Ion Pribeagu, evreu, emulul lui Caragiale), cântată de comicul Alexandru Lulescu. Ce bine se simt evreii, chiar și în Templul Coral, când sunt blagosloviți de români, care se simt ca niște străini printre ei. Dimpotrivă, eu nu mă simt așa, mă simt ca și cum aș fi (chiar sunt!) pionier al istoriei românilor din Israel, după cum probez și în filmul Pașii credinței în Țara Sfântă (3 episoade x 30 min. fiecare).
De altfel, dacă tot suntem urmași ai culturii iudeo-creștine, de ce n-am fi și puțin evrei? Dacă noi, românii, ne considerăm puțin evrei, ar fi timpul ca și evreii să se considere puțin români. Oricum, urmașii de azi ai împerecherilor mesalice dintre evreii din Israel și româncuțele din România, pledează pentru această idee a românizării evreilor. E bine, e rău? Numai Dumnezeu știe!

Grid Modorcea, Dr. în arte