Biserica Romano-Catolica din România se dezice de deputatul USR care a afirmat ca Maica Domnului a fost o mamă surogat: Îi cerem sa retracteze!

Episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, sub a cărui jurisdicție funcționează deputatul USR Iulian Bulai, a luat atitudine publică, la liturghia celebrată în duminica „Sfintei Familii”, și s-a dezis de afirmațiile acestuia.

Eu mă simt obligat, cu responsabilitatea pe care o am, să mă dezic public de afirmațiile făcute de deputatul amintit de prea-sfințitul, sigur, nu i-a spus numele, dar care se pretinde practicant catolic. Ne dezicem de afirmațiile gratuite, ca să nu zic mai mult, sau neinspirate pe care le-a făcut public. Am primit și de la catolicii din străinătate observații: „Prea-sfințite, dar nu spuneți nimic?”. Ba da, o spun acum. Ne dezicem de afirmațiile făcute. Aș vrea să cred că a spus acele lucruri nu cu intenția de a aduce blasfemie la adresa adevărurilor predicate de veacuri de Biserică, dar sunt o blasfemie. (…) Fecioara Maria a fost o adevărată mamă, nu surogat! Eu îl îndemn, dacă are bună-voință și vrea să dea dovadă că este catolic practicant, pentru că public a făcut acest lucru, tot public să retragă afirmațiile făcute și să spună clar: „am greșit!””, a spus Iosif Păuleț.