Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa, deşi se poate califica şi cu o remiză, trebuie să intre pe teren şi să câştige partida din Europa League cu Celtic Glasgow deoarece adversara nu va fi mulţumită cu un egal.

„E clar că e bine să ai 2 variante din 3 pentru a te califica, dar dacă jucăm la egal pierdem sigur. Pentru că putem să primim gol în minutul 95. Noi trebuie să intrăm pe teren să câştigăm. Ştim că Celtic a câştigat ultimele 12 meciuri oficiale. Deci sunt într-o formă fantastică. Trebuie să le punem probleme, dacă nu le punem ne va fi foarte greu. Sunt sigur că Celtic nu va fi mulţumită cu un egal. Cunosc antrenorul şi mentalitatea lor, sunt sigur că ei vor dori mâine să câştige. Noi vrem să ne calificăm, nu ne mai interesează ce va fi… pentru că am ajuns aici şi ar fi păcat pentru jucători. Dacă ne vom califica va fi un mic miracol, pentru că Lazio e pe locul 3 în Italia, Rennes poate fi şi ea pe locul 3 în Franţa, iar despre Celtic nu mai zic nimic… Dacă vom încheia şi anul pe primul loc în Liga I atunci ar fi tot un mic miracol, pentru că a fost cea mai grea jumătate de sezon din cariera mea, cu cele mai multe meciuri”, a afirmat tehnicianul.

„Nu cred că la acest meci va conta prima de calificare. Ar fi păcat să ne gândim la bani acum. E ceva unic pentru un jucător, pentru un antrenor. Să nu regretăm acest moment, asta mi-e mie frică. Pentru că nu mai ştii când apare şansa asta. Eu sunt sceptic că va mai apărea ocazia asta foarte curând, ca o echipă din România să ajungă în primăvara europeană, având în vedere bugetele cluburilor din ţara noastră”, a adăugat Petrescu.

Antrenorul a menţionat că gruparea scoţiană poate câştiga titlul în România chiar şi cu a treia sa echipă. „Celtic poate să vină cu 3 echipe în campionatul românesc şi poate câştiga cu toate titlul aici. Asta e valoarea clubului Celtic. Ei pot câştiga titlul în România cu toate primele 3 echipe ale lor, aşa că e normal că ei sunt favoriţi. Celtic poate merge până la capăt, poate câştiga Europa League. La fel şi Lazio dacă se califică, pentru că amândouă sunt foarte bune. După părerea mea Celtic şi Lazio sunt echipe de Champions League. Indiferent ce se va spune, noi vom fi foarte trişti şi supăraţi dacă vom rata calificarea. Chiar dacă eu nu mă aşteptam să jucăm ultimul meci acasă cu calificarea pe masă. Chiar nu mă aşteptam, nici măcar 1%. Dar dacă vom rata calificarea mâine va fi una dintre cele mai triste momente din cariera mea de antrenor, asta e clar”, a mai spus Dan Petrescu.

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, joi, de la ora 19:55, pe teren propriu, formaţia Celtic Glasgow, într-o partidă contând pentru ultima etapă a Grupei E a Europa League.

NapocaNews