Maestrul Dan Puric a acordat un interviu publicației Evenimentul Zilei, unde a vorbit despre generațiile de excepție pe care le-a dat poporul român de-a lungul timpului.

El a precizat, însă, că acei români din trecut par de neînțeles pentru cei de azi, deoarece „timp de decenii n-a mai fost crescut și educat în spiritul Adevărului și al Demnității, cu sufletul îndreptat spre Dumnezeu, ci doar în spectrul halucinant al supraviețuirii, al goanei haotice, cumplite și înstrăinante, al interesului strict personal, având ca cer doar neantul ideologic și care, din imperiul reflexelor pavloviene, la care fusese condamnat, s-a prăbușit cu conștiința anesteziată, în lumea de azi, drogată de visul „emancipării” cu orice preț, chiar și cel al ștergerii propriei identități, al cărei tineret agonizează în lumea virtuală a erei digitale” .

Maestrul Dan Puric spune că pare că poporul român pare condamnat să nu-și mai cunoască marile momente de glorie din trecut.

„Acest popor, repet, este pedepsit în a nu-și mai recunoaște și trăi Marile Înălțimi Sufletești, pe care i le-a oferit istoria de-a lungul veacurilor!

O lume contemporană excedată, parcă, genetic și congenital, de măreția ontologică a trecutului glorios, ce i-a însemnat ființa în rărunchii unei veșnice crucificări. Numai astfel se explică cum la un an Centenar, România Mare a fost celebrată de români mici. Un soi de imensă depărtare sufletească între cei de atunci și cei de acum, pe care timpul scurt istoric nu are cum s-o legitimeze, a atrofiat organica vibrație a românului de azi către povestea trecutului său. Oameni de o tulburătoare credință și putere sufletească! „Cifre” anonime, care, pentru o clipă, își deschid mantaua militară la piept, ca astfel, glonțul inamic să le găsească inima, lumânarea lor de veci pe care n-o va stinge nimeni. „Cifre” anonime, care au apărat cu viața la baionetă, pământul sfânt al țării lor! Să vezi, citind, cum din răceala aparentă a documentelor militare, curge atât de mult sânge nevinovat românesc, cerându-și dreptul la viață, precum iarba răsărită printre lespezile de cimitir. Cartea aceasta mică, plină de informații de arhivă militară și date istorice, ascunde o cutremurătoare ereditate morală, dată din neam în neam, care țâșnește din când în când ca un gheizer, prin molozul istoriei, aducând la suprafață curățenia sufletească a fibrei românești.

Veți vedea în ea, citind-o cu atenție, mai multe bătălii, nu una singură. Cea vizibilă, cu inamicul puternic și sfidător, dar și cu cea degradantă, de tip degenerativ, cu inamicul invizibil din interior. Bătălia tăcută, sinistră, cu acele suflete mici, fricoase, oportuniste și meschine, care atunci, ca și acum, dezertau din sfânta condiție de român, la ceas de cumplită încercare pentru țară.

„Voi fi fără milă, ascultați ofițeri de orice grad și soldați, voi fi fără milă, față de aceia care se uită înapoi, în loc să se uite înainte, față de aceia care părăsesc rândurile și fug din fața inamicului!”. Această tărie fulger a unei binecuvântate intoleranțe în fața oricărui fel de dezertare este, în fond, radicalitatea forței morale ce iese din teacă la vremuri de cumplită restriște! Așezați la hotarul României distruse de atunci, această sfântă intransigență și veți vedea de unde s-a născut acel divin imperativ românesc, ca un strigăt al unui întreg popor către eternitate, „PE AICI NU SE TRECE!”. Această tărie fulger a unei binecuvântate intoleranțe în fața oricărui fel de dezertare este, în fond, radicalitatea forței morale ce iese din teacă la vremuri de cumplită restriște!

Ce oameni a avut acest neam, ce români a avut această Românie, atât de blamată și de distrusă astăzi?!”, a încheiat Puric.

NapocaNews