Parlamentul European a condamnat miercuri aşa-numitele ”zone libere de LGBTI” create în Polonia prin rezoluţii ale autorităţilor locale din această ţară, transmite agenţia DPA potrivit Agerpres”Parlamentul European solicită autorităţilor poloneze să condamne aceste acte şi să anuleze toate rezoluţiile care atacă drepturile LGBTI”, se arată într-o declaraţie a Parlamentului European, care a adoptat la rândul său o rezoluţie prin care cere anularea deciziilor privind crearea acelor zone libere de membri ai comunităţii LGBTI în Polonia.

Rezoluţii privind astfel de ”zone libere de LGBTI” au fost adoptate de peste 80 de administraţii locale poloneze, precizează declaraţia Parlamentului European, adăugând că prin respectivele rezoluţii ”guvernele locale sunt îndemnate să se abţină de la orice acţiune de încurajare a toleranţei faţă de persoanele LGBTI şi să evite acordarea de asistenţă financiară ONG-urilor care militează pentru promovarea egalităţii de drepturi”.

Comisarul polonez pentru drepturile omului, Adam Bodnar, a înaintat luna aceasta plângeri în justiţie împotrivă creării acelor zone.

În rezoluţia sa, Parlamentul European se arată îngrijorat şi de ”atacurile” împotriva comunităţii LGBTI din partea unor oficiali din unele state membre ale UE, precum şi din partea unor guverne naţionale sau administraţii locale.