Planta Limba mielului (Borrago officinalis) este folosită mai ales în sezonul rece. Nu este o plantă pretențioasă; aceasta crește spontan la șes și la deal.
În medicina populară, Limba mielului se folosește, de secole, sub formă de decoct , în tratarea afecțiunilor specifice sezonului rece: gripă, guturai, bronșită, reumatism și inflamații ale rinichilor. Sub formă de infuzie, Limba mielului este eficientă în tratamentul scarlatinei și a pojarului. În Europa, cruciații au adus planta de la Damasc în secolul al XVea, recunoscându-i efectul antifebril. Ca dovadă, numele științific al plantei, provenit din limba arabă, care în traducere înseamnă ”părintele sudorii”.
În studiul despre Limba mielului, fitonutriționistul Eric Favre amintește că, de-a lungul timpului, planta a trezit interesul specialiștilor privind efectele ei și în alte afecțiuni: ca antidot împotriva melancoliei și a crizelor cardiace, în timpul Renașterii, ca plantă comestibilă, folosită mai ales la prepararea supelor de legume, combinată cu păpădia și cresonul, în Evul Mediu.
Deoarece este bogată în minerale ( Mai ales în nitrat de potasiu), mucilagii și acizi grași polinesaturați, infuzia de Limba mielului combate procesul de deshidratare a pielii, degradarea unghiilor și a podoabei capilare.
NapocaNews
